Termenii permanent și ocazional sunt foarte diferiți. Se folosesc foarte des în funcție de context, fiecare având sensul, dar și rostul lui. Conform Dex, cuvântul permanent înseamnă ”care există, care durează, mult timp (sau mereu) fără a se schimba, fără întrerupere”. Lingviștii consideră că ar proveni din limba latină, de la latinescul permasere, tradus prin ”a rămâne mereu”. Sunt și lingviști care consideră că termenul ar proveni din limba franceză, forma și înțelesul fiind identice, diferind doar pronunția.
Tot conform Dex, termenul ocazional înseamnă ”care are loc cu prilejul unui eveniment sau care se ivește întâmplător”. Și despre el se spune că provine din limba franceză, de la cunoscutul ”occasionnel”.
Pentru mine, alăturarea celor doi termeni într-un articol, a fost o nouă provocare, pe care mi-am asumat-o benevol. Există și o explicație. Am avut plăcerea să particip la o conversație interesantă cu o doamnă și un domn, trecuți de vârsta a doua, care mi-au solicitat un punct de vedere privind permanența și ocazionalul unor momente importante din viața dânșilor.
Voi reda sintetizat cele analizate, păstrând confidențialitatea nu numai a identității, dar și a unor aspecte strict personale. Beneficiez de acordul ambilor interlocutori privind redarea și publicarea respectivei analize.

Doamna:
” – Dacă stau și mă gândesc cum a fost viața mea de până acum, nu pot sesiza decât o singură permanență: munca asiduă, până la epuizare. Poate credeți că am fost obsedată de muncă, însă nu a fost deloc așa. Am muncit ca o nebună de voie, dar și de nevoie. În acest fel, am dorit să uit de necazuri, de neajunsuri, de neîmpliniri, de frica sărăciei, dar și pentru a face liniște în mintea mea. Evenimentele fericite au fost ocazionale, cel mult vreo trei, deci degetele de la o mâna sunt cam multe pentru a număra tot ce a fost. Există și o parte bună. Sunt recunoscătoare pentru că am fost suficient de sănătoasă pentru a munci în acest fel. Mă chinuie gândul că am căutat permanența unde și când nu trebuia. Cât de mult credeți că am greșit ?”

Domnul:
”- Pe mine, doar ce s-a întâmplat cu totul ocazional m-a făcut fericit! Permanența m-a enervat, uneori m-a plictisit și deseori m-a umplut de frustrări. M-a preocupat mult prea mult ce credeau alții despre mine și viața mea! Mi-am dorit să fiu iubit, să mi se poarte de grijă, dar asta nu mi-am permis decât…ocazional. Nu din egoism, ci de teamă că ce este prea frumos se termină repede și nu…tocmai plăcut. Eram tânăr, sănătos, puternic, poate prea încrezător în calitățile mele! Am pierdut din vedere că vine bătrânețea, că poate fi important și ce anume facem până ajungem bătrâni. De ce credeți că am înțeles diferența între permanent și ocazional doar din punctul de vedere al libertății personale și nu m-am gândit niciodată la necesitatea unui echilibru între ele ?”

Răspuns:
”- Atât permanentul cât și ocazionalul fac parte din viața noastră, însă nu prea avem timp să ne gândim la asta, suntem mult prea prinși de alte probleme. O mare parte din viață, nu avem control asupra succesiunii lor. Ce pare permanent se poate schimba, însă poate necesita un anume timp, precum și o serie de eforturi…voite sau impuse. Ce este ocazional, cam vine pe nepregătite. Poate fi plăcut, mai puțin plăcut, surprinzător, planificat sau neplanificat. Nu tot ce se întâmplă ocazional este de bun augur, deși asta am înțeles din afirmațiile dumneavoastră. Doamna a avut vreo trei evenimente fericite, iar domnul a fost fericit doar ocazional. De reținut ar fi că trecutul niciunei persoane nu se poate schimba, indiferent cum ar fi fost, bun sau rău. Putem acționa și schimba lucrurile, începând doar cu prezentul și continuând cu viitorul. Cei care au vârsta între 50 și 60 de ani, au fost crescuți altfel decât se cresc copiii în ziua de azi. Munca asiduă, chiar refugiul în muncă, dar și preocuparea de a da importanță părerii altora, au venit la pachet cu educația din acele vremuri. Dacă aveți bănuiala că ar fi vorba și despre egoism, nu sunt de aceeași părere. Egoismul poate fi explicat (și generat) de lipsuri semnificative, atât materiale cât și emoționale, precum si de un anumit tip de caracter. Dorința de a cumpăra în mod exagerat: rochii, costume, încălțăminte, bijuterii, chiar jucării, se poate datora unor dorințe neîmplinite din copilărie. Este adevărat, poate fi și din snobism, dar nu e cazul oamenilor obișnuiți, ci doar al îmbogățiților peste noapte sau al vedetelor de carton.
Nu este nimic ciudat și nici îngrijorător, că doriți să analizați ce a fost permanent sau ocazional în viețile dumneavoastră. După o anumită vârstă, este normal să vă gândiți la ce a fost și la ce ar fi putut fi. Din punctul meu de vedere, ați acționat conform regulilor valabile în acele vremuri, conform realității pe care o trăiați (și suportați), precum și propriilor dorințe, corespunzătoare vârstei pe care o aveați. Cred că refugiul în muncă v-a salvat, la propriu, de o depresie majoră, iar fericirile ocazionale v-au creat niște amintiri frumoase…la care vă puteți gândi,oricând, cu nostalgie.
Ce ar fi de făcut că să nu mai apară genul acesta de regrete și/sau comparații? Să stabiliți foarte clar ce vă poate mulțumi și ce vă poate face fericiți. Etapa următoare ar fi găsirea unui echilibru între ce puteți accepta ca permanență, dar și ca ocazional, dând fiecăruia locul pe care îl merită, în funcție de dorințele pe care le aveți și nu de părerea celorlalți.
Într-adevăr, permanența poate deveni, în mod neașteptat, ceva ocazional și invers…Poate fi șansă, alteori consecvență. Vremurile se schimbă și percepțiile la fel. Până la urmă, nu ne rămâne decât să fim recunoscători că am primit șansa de a le experimenta, dar și alege ce am considerat că ni se potrivește.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici