ION ȚUGUI  si palindromul fatidic

20.02.2002

Data de mai sus, 20 februarie 2002, este un palindrom (citit invers are acelasi inteles), dar este ciudata, stranie si datorita faptului ca este data trecerii  dincolo a scriitorului, muzicianului si parapsihologului Ion Tugui. Nascut in 24 decembrie 1933, in Vicovu de Jos, judetul Suceava, el a fost nativ Capricorn. Se cunoaste longevitatea acestor nativi si faptul ca ei mor de moarte naturala. Chiar daca el nu mai era chiar tanar, nimic nu prevestea acest sfarsit atat de brusc. Se spune ca a murit in urma unui atac de cord, dar multi sustin altceva, si anume, ca cea de a doua sa sotie i-ar fi provocat sfarsitul prin magie neagra si tot magia neagra ar fi fost implicata in cazul unor vrajitoare, invidioase ca n-au fost chemate in emisiunea sustinuta de Ion Tugui, intitulata „Lumea Misterelor”, de la „Tele7abc”.

Ne vedem maine

Cei care l-au cunoscut indeaproape, unii de-a lungul a 30 de ani, au pus  la moartea sa  intr-un „In memoriam Ion Tugui”, alaturi de lacrimile lor, cateva din trasaturile acestuia. Acestia erau colegi de redactie, reporteri, redactori, publicisti comentatori la publicatia “Magazin”, al carui redactor-sef era. Ion Tugui era un Capricorn atipic: era o persoana extrem de sociabila, plina de jovialitate (Venus in Varsator), care parea ca „pluteste” deasupra lumii materiale. Dar a fost deajuns de realist ca sa urmeze o scoala tehnica de cooperatie, un liceu de muzica, apoi  Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Venus conjuncta cu Saturn i-a conferit un imens potential artistic, muzical si literar; prin urmare, timp de 10 ani a fost membru in orchestra Operei Romane, apoi redactor la Radiodifuziunea Romana, profesor la Liceul  „George Enescu”, publicist comentator la diverse publicatii si redactor-sef. Dar debutul literar are loc in anul 1958, urmat de-a lungul anilor de numeroase volume de poezii, poeme, romane, eseuri. Influentele selenare au jucat un rol important in viata sa (Luna in prima casa  astrologica), astfel ca la inceputul anilor ’90 publica primele scrieri in domeniul ocultismului, devenind  primul parapsiholog teoretician de la noi. Era deja la cea de a doua casatorie din viata sa, cu o partenera mai tanara ca el cu 29 de ani (se pare ca aceasta a doua casatorie nu i-a priit ca prima), iar apropierea de ocultism coincide cu acest al doilea mariaj. La varsta sa (69 de ani), era o persoana activa, joviala, cu capul plin de planuri si proiecte, care plecand din redactie in pre-ziua decesului sau, le-a spus colegilor „Ne vedem maine!”. Dar n-a fost sa fie asa.

Dormi in pace, tanar Capricorn…”

Sunt cuvintele unei colege de redactie, doamna Aurora Popescu, scrise in memoria lui, citez: „Capricornii nu imbatranesc niciodata”, mi-ai spus la redactie, in ziua care avea sa fie ultima din viata ta. Nu m-am gandit atunci sa te intreb: „Dar, pot sa moara pe neasteptate?”. Acum am aflat: capricornii […] nu imbatranesc niciodata, dar, din nefericire, pot sa moara pe neasteptate. Aceste cateva randuri contin informatii interesante pentru noi. In primul rand faptul ca Ion Tugui studiase si astrologia, intre alte domenii oculte; in al doilea rand, s-a aflat raspunsul la intrebarea nepusa, da, si nativii Caricorn pot muri subit; iar in al treilea rand, trebuie sa ne intrebam de ce a murit pe neasteptate? Care este cauza acestei morti subite?

Din studiul hartii natale a celui care a fost Ion Tugui, dar si din harta astrologica a momentului mortii sale, aflam ca guvernatorii zodiei, adica Saturn si Uranus, au influentat puternic viata si moartea sa, iar Luna in Ascendent, in casa I, la nasterea sa, (cand nu fost deloc „furioasa” ci dimpotriva, i-a conferit anumite abilitati  de medium, o sensibilitate si o emotionalitate puternica), aceasta Luna, aflata in momentul decesului in casa mortii, devine fatala prin influentele sale, coroborate cu cele ale lui Saturn-guvernatorul aflat si el in casa VIII. Al doilea guvernator al Capricornului, aflat in Ascendent,  a fost mai subtil in tema natala, cand a fost in cudratura cu Pluton. De obicei neimportant in temele individuale, in cazul de fata acest aspect devine foarte important, deoarece era implicat co-guvernatorul Capricornului si Pluton aflat in casa V, a relatiei de dragoste si a copiilor sai, iar acest aspect a marcat,  mai ales  partea a doua  a vietii sale cu un puternic sentiment al nesigurantei. Intorcandu-ne la momentul mortii, sa spunem ca in casa mortii, a VIII-a, lucrurile devin mult mai periculoase ca cele de la nastere; la fel si in casa a IV-a, care arata sfarsitul vietii.

Ziua fatidica

Ce se intampla, de fapt, in ziua mortii sale? Luna in cuadratura cu Venus din Pesti, in casa XII (casa durerii) indica pentru el o mare dezamagire, emotii puternice si probleme in casnicie. Se spune ca Ion Tugui a avut  dispute aprige cu sotia sa, chiar in noaptea mortii sale, iar Luna conjuncta cu Saturn arata frustrare, emotii, o scadere brusca a tonusului vital si o preocupare majora pentru moarte. Pe de alta parte, casa a IV, a mormantului, era si mai tensionata: Soarele in Pesti (pesimism,  tendinte de evadare-izolare) in cuadratura cu Luna indica neintelegeri cu partenera, in urma carora sanatatea poate fi afectata, datorita unui inalt nivel al energiei, dat de trigonul Soarelui cu Ascendentul momentului. Venus, careia ii place pacea, radia sentimente de sacrificiu, iar in careu cu Saturn – emotii negative, nefericire, dezamagire in relatie. Uranus din Varsator, casa IV, a fost mai drastic: el arata schimbari majore, care afecteaza viata nativului, iar acestea se vor petrece brusc (!). De asemenea, Uranus devine supra- energizant, datorita sextilului cu Marte, care ii confera o energie exceptionala. Din pacate, negativa. Daca vom mai spune si ca zodia Capricorn este o zodie cu energie negativa, vom intelege ca avand o asemenea incarcatura energetica emotionala, de natura malefica, negativa, este posibil ca el sa-si fi dorit in mod subconstient moartea sau evadarea din real, din viata, cum spune horoscopul sau natal (cuadratura Uranus-Pluton)  si horoscopul momentului mortii (Soarele in Pesti, in casa IV). Karma sa a avut si ea un cuvant de spus. Ca semn de Pamant, prea eteric sau prea cerebral, prea aerian sau prea visator in viata precedenta, in viata prezenta a dorit sa continue sa-si urmareasca obiectivele din trecut; ori, datoria sa karmica era sa revina cu piciorele pe pamant, sa foloseasca mai bine materia, proprietatile si bunurile lumesti. Karma sa mai spune ca abia in a doua parte a vietii va reusi sa deosebeasca aparentele de realitate, iar acest lucru s-a intamplat, dar prea tarziu… A fost momentul mortii, cand Saturn a fost in trigon cu Neptun (moartea in aspect favorabil cu mormantul!), aspect care i-a conferit brusc intelegerea cauzelor si efectelor. Lilith (Luna Neagra) in Pesti spune ca acesta a fost momentul in care el si-a dat seama ca s-a sacrificat inutil in dragoste, suportand un destin dureros, din cauza lipsei de vointa; moment in care a a aparut devitalizarea. Deci, cine a fost implicat in moartea sa subita? Sotia, vrajitoarele? Nicidecum! Se poate ca cearta din noaptea aceea sa fi agravat starea sa, dar nu aspectele pamantesti au fost esentiale, ci aspectele astrale ale momentului mortii. Un stellium in casa mortii, regasit in harta acelui moment, este un aspect care potenteaza energiile, iar daca energiile sunt exceptionale si negative ca in cazul sau, pot duce la deces. (Ca o priza la care conectezi mai multe aparate in acelasi timp; duce cat duce si, dintr-o data, face scurt-circuit!). Si inima lui a cedat… Pe Ion Tugui l-au ucis energiile astrale, negative, imense si intense, unite cu cele negative, pamantesti.


Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro