De la așteptare la renunțare
De la așteptare până la renunțare pot trece zile, luni, ani. Depinde de temperamentul celui care le resimte, dar și de modul în care speră că ceva frumos și bun i se mai poate întâmpla. Așteptările îndelungate, fără speranțe și anumite certitudini, conduc mai totdeauna la renunțare. Există rare excepții, care le nu fac altceva decât să confirme regula.
Cum se poate ajunge la o astfel de decizie precum și ce urmări poate avea, puteți descoperi citind în continuare…
D-nul F.
“Un vechi proverb japonez spune că lucrurile bune se întâmplă doar celor care știu să aștepte. Nu sunt japonez, sunt român, oltean din inima Olteniei, așa că așteptarea nu este și nici nu a fost punctul meu forte. Sunt multilateral pregătit și atestat. Mi-am văzut de treabă, am muncit până la epuizare și am așteptat foarte mulți ani până când mi-au fost recunoscute calitățile. Acum, străduința mea se dovedește inutilă și mă tot gândesc cum să renunț la tot, să aleg o altă cale, părăsind tot ceea ce m-a dezamăgit. Nu mai am nicio motivație și ceea ce mi se pare cel mai grav, nici încredere în nimeni și în nimic”.
D-na O.
“Cine a afirmat că așteptarea este o tortură, n-a spus decât adevărul. Cred că în viața mea am așteptat mai mult decât a fost necesar, lucru pe care acum îl regret, însă nu se mai poate face nimic. De peste 40 de ani mă lupt pentru ameliorarea unor probleme medicale grave, mai precis cu niște sechele post-traumatice. Am încercat tot ce mi-am putut permite din punct de vedere financiar, am fost consultată de o mulțime de medici, profesori doctori în medicină, terapeuți, fără a obține un rezultat pozitiv semnificativ. Am obosit și după atâta amar de ani, am decis să renunț la toate tratamentele pe care le urmez și să-mi trăiesc viața fără a mă mai chinui. Credeți că de la o așteptare zadarnică se poate ajunge și la altceva decât la renunțare?”
D-na C.
“Sunt artist plastic, mă îndoiesc că ați auzit de mine, deși activez de mai mulți ani. Lucrările mele au fost promovate, uneori apreciate, însă rareori cumpărate. Maestra mea mă tot sfătuiește să am răbdare și să mai aștept. Recunoașterea valorii artiștilor vine greu…Eu nu am răbdarea să mor pentru a fi apreciată. Nu mi-am pierdut doar inspirația și motivația…mi-am pierdut puterea de a continua ce am început. Vedeți vreo soluție astfel încât să nu ajung de la lunga mea așteptare la renunțare?”
Deși în DEX termenul de așteptare este prezentat cu o mulțime de înțelesuri, ascultându-i pe cei care mi-au solicitat o discuție despre trecerea de la așteptare la renunțare, am concluzionat că așteptarea poate fi analizată pornind și de la capacitatea oamenilor de a o suporta.
Cei optimiști au o capacitate sporită de a suporta așteptarea, pentru că nu o percep ca pe o prelungire a suferinței, ci ca pe o perioadă de exersare a optimismului pe care-l au.
Cei pesimiști au o capacitate mult mai redusă de a suporta așteptarea, pentru că o văd că pe un insucces continuu, motiv de suferință atât la nivel fizic cât și sufletesc.
Suferința așteptării recunoașterii valorii personale, atât de bine prezentată de către d-nul F, este genul de suferință cu care se confruntă, tot mai des, cei care și-au dobândit valoarea prin efort continuu și nu conjunctural. După o anumită vârstă, poate fi destul de dificil să-ți schimbi întreaga viață. Trebuie cântărite bine riscurile, avantajele, dezavantajele, dar și puterea de a o mai lua de la capăt. Dacă plusurile depășesc minusurile, detașat, se merită încercat.
Așteptările în ceea ce privește imbunatitirea sănătății nu sunt ușor de analizat. Mai ales cei care se confruntă cu o suferință fizică de lungă durată, eventual și cu niște limitări impuse de un posibil handicap, pot înțelege suferința, în întregul ei. A încerca timp îndelungat tot ce se poate face din punct de vedere medical, este dovada unei puteri de așteptare cu totul deosebite. Este o atitudine pozitivă pe care eu încerc să o dezvolt la toți cei care se confruntă cu acest gen de dificultăți și care îmi solicită consilierea. Celor care nu mai au putere lupte, le recomand să se odihnească, să încetinească ritmul, dar să NU renunțe. Medicina progresează continuu și nu se știe ce șanse pot apărea…
Artiștii plastici, scriitorii, în general cam toți cei care promovează cultura, sunt expuși riscului de a nu fi apreciați așa cum ar merită. Se întâmplă asta de sute de ani și nimic nu se schimbă. Personalități precum Van Gogh, Luchian, Constantin Brâncuși, etc. au dovedit că valoarea unui artist nu poate fi apreciată de cei care nu se pricep sau care se fac că nu pricep.
Cunosc pe cineva care pictează excepțional și care este contemporană cu noi. Participă la expoziții de ani buni și cu toate astea vinde doar 2-3 picturi de an, prețul acestora fiind cât se poate de rezonabil. Tentată de dorința de a vinde și de a-și procura cele necesare traiului de zi cu zi, și-a modificat stilul, zic eu, în defavoarea sa. Tentația de a renunta la pasiunea de o viață, este cât se poate de prezentă și ori de câte ori îmi vorbește despre asta, îmi amintesc ceea ce a afirmat mai demult George Eliot “Renunțarea este tristețe, chiar dacă este o tristețe liber consimțită”.
Nici scriitorii din ziua de azi nu sunt feriți de tentația de a trece de la așteptarea succesului la renunțare. Persoanele care citesc cărți sunt din ce în ce mai puține. Cărțile nu se mai cumpără, librăriile dispar una câte una. Se preferă cititul gratis, online. Prețul de aproximativ 40-50 lei solicitat pentru o carte nouă, este considerat mult prea mare și nu de puține ori, se încearcă negocierea ca la târgul de vechituri.
Se poate evita trecerea de la așteptare la renunțare?
Destul de complicat, însă nu imposibil. Poate fi benefic:
– să vă acordați suficient timp de odihnă și atentă reflecție la ceea ce vă doriți cu adevărat;
– să vă îndepărtați (cu mult tact) de toți cei care vă trag în jos cu atitudinea lor retrogradă;
– să aveți grijă în cine vă încredeți, laudele nu înseamnă acțiune și nici susținere necondiționată;
– să aveți în vedere resursele materiale de care dispuneți atunci când hotărâți să vă schimbați viața la 180 de grade;
– renunțarea la ceva sau la cineva, este o alegere strict personală ale cărei consecințe le veți suporta în mod direct.
“Stop waiting for things to happen, just go and make them happen” (în traducere Încetați să așteptați lucrurile să se întâmple, faceți că ele să se întâmple) recomandă toți vorbitorii moțivaționali, indiferent de naționalitate. Este un îndemn minunat, însă cam greu de pus în practică de către cei care nu mai au puterea și nici răbdarea să mai aștepte. Lor le dedic acest articol și le sugerez să se gândească la renunțare doar ca la o simplă decizie și nu ca la o finalitate. Tot ceea ce contează este să fim curajoși, sănătoși și cât mai fericiți cu putință.
Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici