Despre tristețe se spune că este o stare sufletească apăsătoare, urmare a confruntării cu dezamăgiri, suferințe, așteptări zadarnice, provocări majore. Tristețea, interpretată ca mâhnire, dar și ca amărăciune poate afecta, crunt, calitatea vieții.
Poate fi de scurtă durată, tristețe declanșată și în permanență (ca stare patologică).
Tristețea de scurtă durată poate dura doar câteva zile, maxim o săptămână. Poate fi cauzată de: stres, lipsa somnului pe timpul nopții, oboseală accentuată, sedentarism, de izolarea socială determinată de munca în exces. Sunt și situații când adevărata cauză, nu se poate identifica.
Tristețea declanșată este întotdeauna provocată de un eveniment neplăcut, traumatizant, cum ar fi: decesul unei persoane apropiate, separarea bruscă de partenerul de viață, divorț, declanșarea unei boli grave, pierderea speranței de însănătoșire, pierderea locului de muncă, pierderea agoniselii de o viață, pierderea unei proprietăți valoroase sau a unei sume mari de bani. Consecințele evenimentului traumatizant alimentează continuu tristețea declanșată și poate duce, rapid, la instalarea unei tristeți de lungă durată, cu afectarea semnificativă a echilibrului emoțional.
Interiorizarea tristeții este una dintre problemele cu care se confruntă adultul contemporan. Până când se ajunge la victimizare nu durează prea mult, complicând situația.
Ca stare patologică, tristețea prelungită înseamnă depresie. Spre deosebire de tipurile de tristețe prezentate anterior, tristețea permanentă este însoțită de insomnii, de incapacitatea de a mânca, de senzația de inutilitate, de gânduri negative și de o sensibilitate accentuată, mai ales din punct de vedere emoțional.
Tristețea de scurtă durată poate fi înlăturată cu ajutorul unui program echilibrat de nutriție și odihnă, de relaxare și mișcare (mai ales în aer liber).
Tristețea declanșată poate fi ameliorată semnificativ, doar dacă este exteriorizată și împărtășită unei persoane cu pregătire pe acest segment. Un veritabil antidot pot fi experiențele noi, care oferă mulțumire, apreciere și satisfacție. Eliminarea factorilor care pot alimenta tristețea sunt calea sigură de identificare a tensiunilor interioare, atât fizice cât și psihice.
Pentru a ieși din tristețea devenită permanentă este necesară intervenția unui psihoterapeut, iar dacă gravitatea o impune și a unui medic psihiatru, care va prescrie medicația necesară.
“Curajul nu înseamnă puterea de a merge mai departe. Curajul înseamnă să mergi mai departe, deși nu mai ai putere” a afirmat cândva celebrul împărat Napoleon Bonaparte.
Dacă simțiți că nu mai aveți putere să vă înfrângeți tristețea, aveți în vedere următoarele recomandări:
– nu vă victimizați
– lucrați la ceva care vă pasionează (handmade, desen, pictură,
reparații, inovații, etc)
– acceptăți lucrurile negative din trecut ca pe o lecție, nu ca pe o
fatalitate
– relaționați cu persoanele care vă acceptă așa cum sunteți
– instruiți-vă în domeniul care vă interesează
– nu sperați ajutor de la cei care vă ignoră
– ori de câte ori depășiți o dificultate, recompensați-vă cu ce va face plăcere (o cafea bună, o prăjitură, un parfum, o carte bună pe care ați evitat să o cumpărați din cauza prețului piperat, un articol vestimentar).

“A vedea departe e ceva, a merge acolo este cu totul altceva” concluziona în urmă cu zeci de ani, celebrul sculptor Constantin Brâncuși. Nu știu dacă și dânsul a experimentat tristețea, dar se pare că a știut să transforme orice, mai ales piatra, într-o genială operă care ne face, pe absolut toți, mândrii că suntem români.
Atitudinea pasivă față de tristețe nu va fi niciodată o soluție pentru înfrângerea ei. “Nu-ți pierde timpul bătând într-un perete sperând că-l vei transforma într-o ușă” a spus celebra creatoare de modă Coco Chanel. Nu vă pierdeți timpul sperând că cineva înțelege (fără să-i spuneți) că vă doriți să fiți ajutați. La propriu, ușile se deschid greu, iar ușile sufletelor…și mai greu. Uneori nu este suficient sprijinul oamenilor. Căutați puterea, încrederea și motivația înlăuntrul dumneavoastră.
Obligată de împrejurări, de falsitatea și ipocrizia celor care mă înconjurau la acea vreme, am fost nevoită să-mi înfrâng tristețea. Recunosc, am fost și eu în mrejele ei. Poate și din acest motiv am găsit curajul să vă răspund la întrebarea “Cum să-mi înfrâng tristețea?”
Din fericire, tristețea este mai ușor de gestionat decât alte nenorociri. Este important să nu ne lăsăm copleșiți. Este oportunitatea de a demonstra că “Lumea nu este a celor care pot, ci a celor care vor” (Goethe).

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici