De multă vreme mă gândesc la mama, la mame, văzându-le ipostazierile zilnice…
      trezindu-ne să ne ducem ziua până la capăt, așezându-ne micul dejun în farfurii colorate, renunțând să se machieze doar pentru a ne face și pachetul…
      plecând spre serviciu, demnă, cu lecțiile mereu pregătite, gata să răspundă omului agresiv din fața sa, care nu are decât 3 secunde din 10 ore dintr-o zi pentru a-și rezolva o problemă la bancă, pacientului pentru care suferința este peste limite, elevului care a venit cu tatăl la școală pentru că nota primită este întotdeauna prea mică, nemotivantă, clientului care-și vrea banii înapoi pentru că tricoul este prea mic, exact cum intuise și el când l-a luat, dar a ascultat de vânzătoare, omului debusolat care-i cere o soluție, o terapie salvatoare…
      întorcându-se acasă prin piață, să ia produse ecologice, să fie familia în siguranță, oprindu-se la farmacie pentru un sirop de tuse, un unguent pentru reumatism (mama are și o mamă și un tată, amândoi neputincioși), alergând după autobuzul ce stă în stație 3 minute(mașina e la soțul ei, are o delegație)…
      zâmbind când își vede copiii, bărbatul, socrii, gata să le primească poveștile de peste zi, dându-le semnul dragostei, mângâindu-i, încercând să le spună și ea ceva, dar… fatalitate… toți s-au retras spre camerele lor să se odihnească…
      răspunzând la telefon, descurcând problemele altora, dând sfaturi, alergând pe bandă (dacă sala de sport e prea departe), drămuind banii pentru vacanțe, anulând programările de la coafor și de la cosmetică…
      îmbătrânind, mai ales îmbătrânind…
      Mama îmi spune azi că vrea să doarmă. Îi este frig. O las. O privesc. Fragmente din viața mea sunt pe chipul ei, tresare, probabil că i-am atins vreo amintire. Mama e frumoasă. Are mâinile frumoase și ochii celei care a fost…

Ana Koman – Editor online