Persoana care are deseori opinii personale, îndelung studiate și corect argumentate, nu este prea agreată. De ce credeți? În primul rând, pentru că dovedește că are un plan al său și nu permite să fie inclusă în planurile altora. În al doilea rând, pentru că acest curaj implică riscul de a nu fi acceptată, deoarece nu corespunde standardelor la modă, acestea fiind corespunzătoare unei societăți care preferă imitația în detrimentul originalului. În al treilea rând, asumarea o pune în situația de a se apăra continuu, direct sau indirect, cu tact sau fără, tocmai de cei/cele care nu pot ajunge la nivelul său, dar își doresc să o coboare, urgent, la nivelul lor.
Înainte de evenimentele din luna decembrie 1989, despre opinii cu adevarat personale nu se vorbea mai deloc. Riscurile de pierdere a libertății erau majore, atât pentru cei/cele care și-ar fi dorit să le exprime liber, cât și pentru familiile lor. După anul 1989, urmare a democrației nou instalate, dar și dispariției riscurilor amintite anterior, opinia a căpătat o importanță semnificativă, propulsând pe cei mai curajoși în locuri și posturi pe care nu și le-ar fi imaginat vreodată.
Din punct de vedere etimologic, termenul provine de la cuvântul latin ”opinio”, demonstrând cumva că strămoșii noștri au știut și nici nu au pregetat, să-și expună părerile, ideile, judecățile. Asta nu înseamnă că toți cei care au avut îndrăzneala să-și expună public ideile, au fost veritabili înțelepți. Poate și din acest motiv, la timpul respectiv, înțeleptul Platon a concluzionat ”Oamenii deștepți vorbesc pentru că au ceva de spus, proștii pentru că trebuie să spună ceva”, atrăgându-și ranchiuna nobililor care se credeau mari oratori.
În zilele noastre, foarte mulți oameni își dau cu părerea, deși nu se pricep. Sunt înjurați sportivi care nu mai reușesc să performeze, actori distribuiți în filme proaste, medici care atenționează asupra unor decizii medicale eronate, moderatori talentați, dar obligați să citească de pe prompter știri false sau exagerate. Fără să conștientizeze ridicolul, din ce în ce mai mulți ”amatori” se cred specialiști în: calcule de pensii, interpretări de legi și spețe ale acesora, chiar la astrologie și paranormal. Diferențele de opinie au dat naștere la controverse, la discuții aprinse, la jigniri greu de suportat, la violențe, făcând deliciul unor televiziuni care se ”hrănesc” numai din așa ceva.
Din fericire, mai există și opinii susținute de persoane foarte competente, a căror experiență și pregătire profesională poate certifica adevărul celor afirmate. Trist este că tocmai opiniile acestor persoane sunt cel mai puțin ascultate. Un exemplu ar fi opiniile doamnei profesor doctor Monica Pop care a avertizat de nenumărate ori, tocmai în timpul pandemiei, asupra riscurilor vaccinării cu un vaccin foarte puțin testat.
Ce ar fi de remarcat?
Înainte de a fi puse în practică, opiniile trebuie ascultate cu atenție și apoi analizate. Dacă nu aveți competența necesară, apelați la specialiști. Aduc în discuție cazul copiilor care-și doresc să performeze în sport și care nu au o structura fizică care să-i avantajeze. Aduc în discuție și cazul pacienților afectați de boli destul de grave, pentru care nu se dorește a se mai încerca nimic care să-i salveze. Atât antrenorilor, cadrelor medicale cât și a celor care promovează diverse opinii, fără să se gândească prea mult, le spun cum i s-a adresat celebrul campion la box Muhammad Ali unuia dintre viitori săi elevi ”Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”

Pot fi gestionate cu succes diferențele de opinie?

Diferențe de opinie pot fi ”scânteia” unor mari conflicte, atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Pot genera furie, ură, violențe, răzbunări, chiar dușmănii pe viață.
Dacă reușiți să ascultați și să vă ascultați reciproc, este pasul cel mai important. Utilizați un limbaj pozitiv și cât mai politicos cu putință. Evitați pronunțarea unor acuzații și încercați să înțelegeți argumentele ce vi se prezintă. Un nou punct de vedere nu este întotdeauna greșit sau în totalitate greșit. Surprindeți-vă partenerul cu un calm ”aparent”, chiar dacă se folosește un ton ridicat sau un limbaj cam obraznic. Îl puteți ”bloca” prin tăcere, uneori și printr-un zâmbet abia schițat. Întrebările clarificatoare pot avea un oarecare efect, dar nu întotdeauna. Depinde cât de coleric este cel/cea care nu dorește să vă asculte. De ajutor poate fi și o persoană capabilă să medieze discuția. Puteți apela și la ajutorul unui psihoterapeut, care vă poate învăța anumite tehnici speciale.
”Cel mai curajos lucru este, încă, să gândiți singuri și cu voce tare” a afirmat, mai demult, celebra creatoare Coco Chanel. Concluzia sa este valabilă și astăzi, condiția fiind aceea că trebuie să gândiți singuri, fără ”intervenții binevoitoare” din partea altora. Ce este de făcut cu cei/cele care ne împărtășesc opiniile lor eronate și ne rănesc continuu? Răspunsul l-am primit de la cineva mult mai instruit decât mine și sună cam așa ”Când cineva nu e de tine, te va dezamăgi și te va răni până vei înțelege.”
În concluzie, a vorbi deschis despre opiniile dumneavoastră poate însemna asumarea unor riscuri, cam greu de estimat. Faceți-o cu calm, cu politețe, cu răbdare și argumente solide. Vă doresc din tot sufletul ca oamenii la care țineți cel mai mult, să nu se transforme în străini datorită opiniilor pe care le aveți.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici