Îmi povestea un amic că s-a certat cu nevastă-sa pe tot felul de subiecte, de la Covid până la Ucraina. A ajuns aproape de destrămarea căsniciei. Subiectul Covid a fost cel cu adevărat dureros pentru el. Au copii împreună și ipohondria ei se pare că i-a terminat psihic pe cei mici. E stupid și tragic să ajungi în pragul divorțului de la Covid sau Slava Ucrainii, dar asta e. Nu mi-am permis să-l sfătuiesc în vreun fel. Erau chestiuni mult prea personale, iar eu sunt genul de om care urăște să le spună altora ce să facă cu viața sau cu copii lor. Nu știu de ce mai insistăm să convingem, să ne mai spunem oful, să facem apeluri la calm, rațiune sau moralitate. Ar trebui să fie deja evident pentru toată lumea că boala mintală a devenit obligatorie prin lege și nebunia a fost normalizată oficial.

Nu cred că mai au rost discuțiile astea. Sunt despre nebunie și nebunia e nevindecabilă. De exemplu, pandemia a început prin declarație politică și s-a ”terminat” prin declarație politică. Primele măsuri epidemiologice au fost politice și economice, nu medicale. Elitele s-au înghesuit mai întâi să-și confere puteri extraordinare, să-și acorde plăți și contracte preferențiale. Ultimul pe lista priorităților a fost sistemul medical. Oricine nu a suferit de covid a fost aspru pedepsit sanitar pentru că suferă de boli cronice mult mai neimportante. Toată lumea a fost pedepsită economic pe următoarele decenii, iar copiii și-au văzut perspectivele ciuntite. Ei vor trebui să plătească cu viața și cu sănătatea pentru datoriile făcute în pandemie, pentru sabotajele pe care le-am comis asupra lor vreme de doi ani.

Într-un alt exemplu de demență colectivă, toată lumea bună mi-a lăudat China în anii ăștia. Și nici măcar n-au fost foarte subtili. De la BBC și Guardian care recunoșteau că strategiile epidemiologice sunt brutale, dar eficiente, și până la influencerii mei preferați care normalizau brutalitatea administrativă din pandemie. Realitățile de dincolo de propagandă erau ușor diferite. Ca și acum, la criza actuală din Shanghai, metodele Chinei erau și-atunci de o brutalitate diabolică, de-a dreptul antiumană. O adevărată reprimare epidemiologică. Încuiau populația în case, cu lacăte puse pe dinafară. Sudau ușile blocurilor cu locatarii înăuntru. Smulgeau animalele de companie din mâinile posesorilor și le sigilau de vii în saci de plastic ca să nu cheltuie bani pe eutanasierea generală. Chinezii evacuau pacienți ”irelevanți” din spitale și-i plimbau pe stradă cu operațiile deschise și cu perfuziile în mână. (Parcă și noi am făcut același lucru cu bolnavii din spitale). Jurnaliștii chinezi care dădeau imagini din Wuhan dispăreau în dubele serviciilor, iar cei care fugeau în Vest erau uluiți să constate că sunt amuțiți și descalificați chiar de către presa vestică. Ca și acum, nuanțările erau interzise pe social media.

Era un coșmar diabolic, cum nici în filme nu mai văzusem, dar toată lumea nu numai că normaliza, dar aplauda efectiv măsurile astea peste tot. De la China și până la Australia sau Noua Zeelandă. Din China vedeam imagini cu hectare întregi de lagăre de izolare, în care oamenii erau ținuți în condiții de penitenciar, unii fără apă potabilă și fără hrană. Bolnavii erau lăsați să moară efectiv, fără niciun sprijin real dincolo de oxigen și câteva asistente care făceau teste sau mai luau o temperatură. Pacienții chinezi dormeau în cutii de carton, pe scaune sau pe paleți de marfă. Armata patrula cu dronele pe străzi, iar cadrele medicale trăgeau copiii din brațele mamelor, internându-i cu forța în lagăre diferite. Pe rețele și în presa mainstream era business as usual. Toate bune și frumoase: ”China face adevărata prevenție covid. Luptă cu boala și se mișcă super bine! Ia uite ce frumoase și bine dotate sunt centrele de izolare!”. Dar centrele de izolare superdotate care apăreau în presa mainstream erau mai mult goale. Erau doar imagini de propagandă. Aparatura ultramodernă și proviziile nu ajungeau la populație. Nici nu ar fi avut cum atâta vreme cât blocau câte 50-100 de milioane de locuitori în doar câteva orașe și prelucrau sute de mii de infectări pe zi. Cine dracu are atâtea pachete zilnice de hrană pentru 100 de milioane de locuitori? Logica n-a fost niciodată punctul forte al propagandiștilor.

Și acum e la fel. China are 20 de mii de noi cazuri în Shanghai, la o populație de 25 de milioane, și a instaurat din nou cele mai draconice măsuri. A încuiat din nou oamenii în oraș, din nou omoară animale și înfometează populația. Nu prea se îmbulzește nimeni să critice strategia Zero Covid a Chinei pentru că ar trebui să se critice pe sine. Australia, Canada, Noua Zeelandă și multe alte țări au aplicat măsuri sanitare cu toroipanul armatelor și polițiilor. E cam ciudățel să critici China după ce ți-ai bătut și ți-ai șantajat populația doi ani de zile cu metode rupte din manualul maoiștilor. Toate țările ”Zero Covid” se confruntă acum cu valuri ”incredibile” de infectare. Ai zice că e imposibil să capeți imunitate de turmă dacă nu lași turma să interacționeze cu boala, dar nu mă pricep. Poate că strategia asta de a paraliza o țară pe termen nedeterminat este ineficientă. Nu știu. Știu doar că eradicarea virusului era o fantezie încă din prima zi. O nebunie colectivă la care lumea aderă de doi ani. Ar fi trebuit să fie evident și logic că niciun virus nu poate fi eradicat într-o viață de om și că strategia implementată pe mai toată planeta este o idioțenie extrem de toxică și-atât.

Într-un alt simptom al patologiei mondiale, nimeni nu a reușit să dovedească nici acum faptul că animalele de companie transmit boala mai abitir decât alți vectori. De altfel, CDC a susținut permanent că riscul de a lua Covid de la un animal de companie este extrem de scăzut. Unul din foarte puținele studii făcute pe tema asta este al Universității Utrecht, în care au testat PCR un număr de 310 animale (deși testele PCR nu sunt specializate pentru animale și nici pentru Covid). Au constatat că 6 pisici și 7 câini au ieșit pozitiv, iar 54 de animale aveau deja anticorpii. Niciun animal nu a manifestat simptome și nu a murit de Covid până acum, pe întreaga planetă. Celebrul câine Buddy, ”primul pacient testat pozitiv”, a murit de limfom, dar presa a lăsat informația asta pentru ultimul rând din articol, nu pentru titlu. Nici măcar transmiterea de la nurcile din Danemarca nu a fost dovedită vreodată printr-un studiu de amploare. A rămas doar titlu de presă și ipoteză. Era oarecum evident că, dacă îți lași mucii pe mână și atingi nurca, poți infecta cu Covid la fel de ușor ca și atunci când îți lași mucii pe clanță. Eșantionul pe care s-a bazat această ipoteză a fost unul extrem de mic. Este o nebunie – boală mintală legitimă – să omori milioane de animale pe toată planeta bazându-te pe rezultatele testării la 11 animale de companie și pe panică pură. Dar n-a contat nicăieri. Curios cum toată lumea s-a înghesuit la eutanasiat animale domestice, dar nimeni nu s-a obosit să facă vreo deratizare în masă. Sunt sute de miliarde de șobolani pe întreaga planetă, dar probabil că nu transmit covidul la fel de bine ca turbarea, ciuma, holera, tifosul sau altele.

Nimeni nu a reușit să dovedească până acum eficiența măștilor de protecție în rândul populației și mai ales al copiilor. Singurul studiu de proporții a fost cel din Bangladesh în care măștile de protecție standardizate au dovedit o eficiență de până la 11%, iar cele de pânză a dovedit eficiență ZERO. Cu toate acestea, am sabotat bucuroși inteligența emoțională și dezvoltarea copiilor timp de doi ani de zile. Degeaba… din nebunie colectivă. Am făcut-o pentru o mortalitate de 0,095% în rândul minorilor cu comorbidități și 1,2% mortalitate medie generală în rândul populației. Între timp nu mai contează nimic din toate astea. S-a uitat, s-a iertat… facem doza cinci de vaccin pentru că, dacă n-a mers de patru ori, sigur merge a cincea oară. E primul vaccin pre-expunere din istoria umanității care se face de cinci ori în doi ani ca să meargă. Până și antirabicul se face în trei doze, (cinci post-expunere) asta pentru o infecție cu 99,9% mortalitate. Oricum… dacă nu merge nici a cincea oară, mai schimbăm o dată definiția vaccinurilor în dicționar. Încet încet am ajuns, de la ”vaccinul oferă imunitate”, la ”vaccinul oferă protecție”, apoi la ”protejează de spitalizare”, apoi la ”crește șansele de supraviețuire”. La sfârșit am ajuns la ”vaccinul oferă o creștere imunitară temporară care este benefică”. Sunt de acord. Dacă n-o mai merge nici așa, schimbăm definiția în ”vaccinul crește șansele la un loc de muncă și asigură accesul la film”.

Lăsați-o așa cum a căzut. Nu are sens și n-aveți nici cu cine să vă mai certați. Că studiile… că documentele… prostii! Nu mai contează. Dacă guvernele au ajuns în punctul ăsta de nebunie, nu puteți avea pretenții de la un soț sau de la prieteni. S-a trecut deja la noul subiect și nu mai are rost să plictisim discutând repercusiuni sau consecințele deciziilor luate pe vechiul subiect. E ok că nu s-a găsit nici pangolinul, nici originea virusului, nici mortalitatea generală crescută la 18 milioane, nici documentele Pfizer sau patentele Moderna. Nu mai discutăm nimic pentru că există riscul să atribuim vreo răspundere civilă sau penală și nu-i frumos. Sunt curios dacă marii avocați ai Chinei și cântători măsurilor diabolice vor face listele cu sinofili așa cum fac acum liste cu antivaxeri sau rusofili. Dacă ni s-o urca China pe beregată într-o zi, cred că ăștia care au cântat-o vor fi primii voluntari în lupta cu dușmanii poporului și trădătorii ”Jinpingiști”. Vor avea și atunci o mare problemă mentală, o gravă disonanță cognitivă, pentru că se vede că le place China ca și concept: control total și inginerie socială, cenzură și privațiune de drepturi pentru nesupuși, bani de la partid și un părinte autoritar care să le spună exact ce să simtă și cum să trăiască.

Dan Pavel