Anastasia, despre care am mai scris, se pregătește acum de grădiniță, își cumpără rochițe, una pentru fiecare zi, studiază programul, își alege cursurile opționale, ba c-ar vrea dlamă, ba pictulă, puțină engleză nu strică, e cam derutată…, dar povestește tuturor despre noua ei experiență pe cale să înceapă.

Se simte răsfățată, ea pentru ea e o prințesă,  pentru că  va învăța într-un loc în care totul e luminos, cu doamne tinere și frumoase, care, speră ea, nu vor țipa. Compară grădinița ei cu altele, găsite pe net, îi dă like-uri pentru postări. Intră în panică dacă începe să plouă, traficul e cam dificil în București, cum ajunge ea la grădiniță la ora 8.00, dar mizează pe faptul că tati știe să se strecoare printre mașini când e vorba de fata lui cea frumoasă și deșteaptă!

Față de Jan, fratele ei mai mic, afișează superioritatea domnișoarei care a început să cunoască lumea, prințesa înconjurată de oameni mari, prețioși,  îi tot zice de dorința ei de a-și  întâlni colegele și colegii de grădiniță, îl chestionează în legătură cu prietenii lui mai mari – Jan are 2 ani, totuși! – dacă ar veni și ei la tot acolo. Jan privește, mai mormăie, cu un colț de prăjitură în gură, câte ceva într-o limbă necunoscută  și pleacă, lăsându-și sora-prințesă  nedumerită în mijlocul întrebărilor existențiale.

Când își epuizează auditoriul, se duce  către o prietenă mai mare, vecina mereu disponibilă, încercând să mai afle câte ceva despre învățarea asta, care începe devreme, mai devreme decât a început la părinții ei, că așa a auzit ea de la bunica, o mare profesoară de matematică. O mai preocupă serios  și viitorul,  ce e după, la ce școală merge. Nu întotdeauna pregătită să răspundă, prietena afundată în cursuri, îi mai dă câte o replică politicoasă, testându-i simțul umorului, remarcat de timpuriu.  Așa că în momentul în care fanteziile Anastasiei riscau să depășească pragul credibilului,  ea îi spune:
–           Ce fată, ai pitici la cap?

Anastasia, cu replica la îndemână:
–          Da, am! Eu și Alba-ca-Zăpada! Sus!

Dialogul n-a mai continuat, probabil că prietenei nu-i era prea confortabil să mai afle și de vreun prinț ascuns cine știe pe unde, că despre  pitici  a aflat,  sunt la locul lor, adică, acolo, sus!

Ana Koman – Editor online