Cu ani în urmă, am scris și publicat un articol “Cine mai crede în modestie și talent?”. A fost destul de bine primit, însă au fost și câțiva cititori care mi-au transmis că subiectul nu este de actualitate, modestia și talentul fiind niște criterii de modă veche, care nu mai sunt ce au fost. Credeți sau nu, mă așteptam la astfel de comentarii. Fiecare înțelege ce vrea și ce poate, mai ales că după anii ’90 oricine își poate exprima liber opinia. Faptul că unele persoane și-o exprimă dur sau nepoliticos față de eforturile altora, este un risc asumat de către toți cei care au ales să și-o exprime public.

Într-adevăr, nici loialitatea nu mai este ce a fost cândva. Acum la modă sunt trădările, minciuna, falsitatea, abilitatea de a obține mai mult decât s-a oferit. Pentru mine, loialitatea a fost și va rămâne foarte importantă, motiv pentru care am ales-o ca subiect de analiză pentru acest nou articol. Ce înseamnă cu adevărat loialitatea, unde se manifestă, care ar fi rădăcinile loialității, ce înseamnă loialitatea din punct de vedere psihologic, care ar fi cele mai întâlnite tipuri de loialitate și situațiile în care loialitatea poate deveni toxică, sunt doar câteva dintre aspectele pe care le voi prezenta și analiza în cele ce urmează.

Conform Dexonline, loialitatea este însușirea de a fi loial însemnând fidelitate, cinste și devotament. În viața de zi cu zi, este percepută a fi atitudinea unei persoane sincere, corecte, care-și îndeplinește cu seriozitate obligațiile. Loialitatea se dezvoltă începand din copilărie. Conexiunea dintre copil și persoana care-l îngrijește formează un tipar de atașament. Dacă atașamentul este securizant, loialitatea la maturitate este sănătoasă, reală, bazată pe respect reciproc. Dacă atașamentul a fost nesigur, bazat pe frică sau pe diverse traume, la maturitate pot apărea incapacitatea de a fi loial sau dezvoltarea unei loialități dependente din frica de a fi rănit sau abandonat. Loialitatea unei persoane nu înseamnă doar un simplu comportament, cu ample rădăcini în copilărie. Din punct de vedere psihologic, loialitatea este un angajament profund de a rămâne atașat de o persoană, de un grup, de o cauză, posibil și de o organizație. De regulă, implică și sacrificii personale, resimțite mai degrabă ca niște obligații morale și emoționale, asta numai dacă s-au primit sprijinul, aprecierea, siguranța la mare nevoie.
Cele mai des întâlnite tipuri de loialitate în psihologie sunt: loialitatea rațională, loialitatea afectivă și loialitatea din constrângere. Loialitatea rațională se bazează pe contracte sociale, pe promisiuni ferme și logice, dar și pe simțul datoriei. Loialitatea afectivă apare din admirație, din prețuire, din conexiunea bazată pe un profund respect, câteodată și din iubire adevărată. Loialitatea din constrângere este așa-zisa loialitate calculată. A cui? A costurilor determinate de o posibilă despărțire. Dacă costurile sunt mari, greu de suportat, loialitatea nu mai poate fi considerată o atitudine morală, ci o constrângere cauzată de interese.
A fi loial și a primi loialitate pot funcționa asemeni unui medicament ce calmează și echilibrează atât pe cel care oferă, cât și pe cel care primește. Din păcate, îndemnul des repetat “Fii loial soției, familiei, jobului, șefilor, prietenilor…” poate da naștere multor confuzii, loialitatea confundându-se (uneori) cu datoria sau sacrificiul.
Loialitatea nu este mereu benefică. Sunt situațiile în care continui să rămâi într-o relație deși nu ești prețuit, nici apreciat, când spui “da” deși ar trebui spus un categoric “nu”, când taci numai ca să nu superi sau să strici armonia, când nu pui limite pentru că nu dorești să dezamăgești sau să pierzi, etc. Și cine este de vină? Frica de vinovăție, frica de abandon, dar și alte frici induse cu bună-știință.
Într-o relație loialitatea se poate observa prin onorarea promisiunilor, prin respectarea confidențialității, prin corectitudine, prin disponibilitatea de a oferi ajutor în momentele dificile. Așa-zișii manageri consideră că loialitatea se poate “cumpăra” destul de ușor. În ce fel? Prin diverse recompense materiale oferite angajaților de care nu s-ar putea lipsi. Da, astfel de recompense materiale pot motiva, însă numai pe termen scurt și mediu. Pe termen lung, loialitatea nu se poate cumpăra. Ea doar se câștigă și devine durabilă numai prin sinceritate, susținere reciprocă și colaborare. De multe ori, noii angajați ironizează și jignesc pe vechii angajați. Diferențele de opinii pot fi motivul invocat. Principalul motiv ar fi vechimea mare în muncă de 10, 20, 30 de ani, posibil și peste 30 de ani, considerată de ei o utopie, dar și o dovadă (imaginară) că cei vizați nu s-ar putea acomoda (corespunzator) în altă parte. Din nefericire, se mai confundă loialitatea cu slugărnicia, dar se uită că România modernă de astăzi nu s-a construit cu oameni care-și schimbau locurile de muncă precum cămășile, care-și luau toate liberele posibile și imposibile pentru a se distra, ci cu oameni care au muncit din greu timp de mulți ani, nu numai pentru a se perfecționa, dar și pentru a căpăta experiență, atat de necesară pentru a clădi lucruri importante și durabile. Recent, am văzut la TV cum oamenii loiali țării și muncii, astăzi ajunși pensionari, au fost catalogați drept “niște paraziți, care nu produc nimic”. M-a durut sufletul, dar din păcate, asta este concepția multora dintre “analiștii” vremurilor de astăzi …
Așa cum v-am obișnuit de ceva timp, vă voi relata și o poveste terapeutică despre loialitate. Se numește “Stejarul și pasărea”.
A fost odată un stejar secular și o micuță pasăre care-și construise cuibul între crengile sale. În fiecare zi, pasărea cânta cu foc spre încântarea stejarului care o adăpostea de arșiță, ploi și vânt. Ea îi oferea bucurie și veselie, iar stejarul îi oferea adăpost. O furtună cumplită de toamnă a lovit pădurea și multe dintre crengile stejarului s-au rupt. Micuța pasăre s-a speriat și s-a ascuns în scorbura altui copac, aflat în imediata apropiere. După un timp, furtuna s-a potolit, însă pasărea a rămas în acea scorbură și nu s-a mai întors printre crengile stejarului. Lipsa ei și a cântărilor sale l-au întristat mult. Nu după mult timp, un uliu a început să dea târcoale scorburii. Speriată, micuța pasăre a înțeles că nu se poate salva fără ajutor. A zburat înapoi și s-a ascuns bine printre crengile bătrânului stejar, care i-a înțeles disperarea și a protejat-o cât a putut de bine. Din acea zi, micuța pasăre nu l-a mai părăsit, indiferent de cât de cumplite au fost furtunile care au urmat.
Morala: Loialitate nu înseamnă să rămâi într-un loc doar atunci când totul este bine. Loialitate înseamnă să prețuiești cu recunoștință ajutorul primit, să apreciezi legătura așa cum este ea, mai ales dacă celălalt trece printr-o perioadă mai grea.

În concluzie, loialitatea este unul dintre subiectele despre care oamenii vorbesc foarte des, însă marea majoritate nu o arată și nici nu o demonstrează așa cum ar trebui. Uneori este înțeleasă greșit ca instrument de control, alteori ca o dependență mascată de romantism. E bine de știut că fiecare persoană își poate exprima loialitatea în mod diferit. Se poate arăta fidelitate prin comportament, prin devotament, prin protecție, prin disponibilitate, prin discreție, dar și prin asigurarea unei stabilități emoționale. Aceste diferențe merită observate și prețuite însă nu ca pe ceva de modă veche, ci ca pe o ținută clasică ce nu se va demoda niciodată.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici