Apelam la superficial, pentru ca nu stim sa gandim pe termen lung
Psihologia, secretele ei, tainele unei vieti frumoase, cum sa ai incredere in tine, cum sa fii un bun sef sau, dupa caz, un bun angajat, cum sa fii o sotie buna sau, tot dupa caz, un sot minunat, cum sa manuiesti relatia cu copilul tau, cum sa iti faci prieteni multi si buni, cum sa devii supraom: toate sunt subiecte la moda. Oriunde te uiti, orice revista sau ziar citesti, oricat incerci sa scapi, e imposibil sa nu se gaseasca cineva, la un moment dat, care sa te invete cum sa traiesti mai bine.
Intr-o Romanie unde pana acum cativa ani nici nu eram in stare sa gandim singuri, unde multi inca mai asteapta “sa le dea statul ceva”, toate aceste subiecte au explodat, ironic, si incearca sa schimbe o natie schilodita pe dinauntru.
Orhidee in desert…
Ei bine, asta seamana cu incercarea de a planta orhidee in desert. De ce spun asta? Totul in viata pleaca de la baza: cum ne-am nascut, ce gene am mostenit, ce educatie am primit, ce auto-educatie am ales (daca am ales) sa ne-o facem. Dar, cu tristete spun – si, paradoxal, e o opinie optimista – romanii nu au nici un fel de baza clara pentru sedimentarea unor informatii despre cum sa iti faci viata mai frumoasa, sau despre cum sa te auto-depasesti.
Din pacate, mostenirea noastra genetica pare sa nu ne lase sa fim mai mult decat suntem. Si asta nu pentru ca nu am putea, ci pentru ca nu stim sau nu suntem interesati sa o facem. Dorim sa traim ca americanii, ca francezii, ca australienii sau britanicii. Dar, din pacate, nu avem sistemul de valori care sa ne ajute, care sa ne sustina. Si nici nu dam vreun semn ca am vrea sa-l construim. Apelam la superficial, pentru ca nu stim sa gandim pe termen lung.
De unde pleaca oare schimbarea constiintei unei natiuni? In nici un caz din citirea sau publicarea a mii sau zeci de mii de articole despre viata si omul ideal. In nici un caz din decuparea acestora si lipirea lor pe frigider pentru a ne aduce aminte cum sa facem sa fim fericiti, mai buni, mai destepti sau mai frumosi. NU. Toate acestea ar trebui sa porneasca din noi. De undeva din interior, acel interior uitat, nebagat in seama sau batjocorit. Un interior care sa ne dicteze bunul-simt, dragostea pura fata de ceilalti, dorinta de a citi o carte buna (nu la moda!!!), nevoia de a fi noi insine.
In loc de asta, ce facem noi? Mai aruncam o privire pe fituica si, sa zicem, nimerim punctul 4, care ne spune: iubeste-te pe tine pentru a-i putea iubi pe ceilalti. Si ce facem? Ne impunem, ne fortam, incercam sa intelegem cum e cu iubirea asta de sine, iar multi dintre noi inteleg prin asta chiar ca trebuie sa fim egoisti. Iar asta tot din cauza unei lipse de bun-simt, de intelegere a sensului, a firii umane. Din lipsa de gene… Si pana la urma, se intampla ca nu mai stim cine suntem, cine vrem sa fim, cine am devenit sau cine vom fi in viitor. Asta pentru ca innoirea noastra ca oameni se face superficial, ipocrit si fara baza.
Unde e naturaletea? Desigur, ne-am nascut cu ea. Copii fiind, judecam altfel, ii iubeam neconditionat pe cei din jur, deosebeam (culmea!) binele de rau. Acum doar credem ca facem asta.
Si totusi…
Ce-ar fi ca, pentru cateva zile macar, sa renuntam la a ne comporta ca din carti, sa renuntam la a mai visa sa fim super oameni, sa renuntam la setea de putere si la nevoia de a fi recunoscuti?
Ce-ar fi ca, pentru cateva zile macar, sa meditam la ceea ce avem in interior? Sa recunoastem ca nu suntem si nici nu ne dorim sa fim perfecti, sa recunoastem ca avem si noi slabiciuni, si ca asta nu o crima, sa recunoastem ca gresim, si ca o facem des. De ce sa nu fim ceea ceea suntem cu adevarat? Dumnezeu ne-a dat haruri, daruri, talente, frumusete, parti bune si parti rele, ca sa existe un echilibru. De ce sa nu fim asa cum ne vrea El, asa cum ne-a facut, asa cum ne doreste? Se ne regasim, sa fim mandri de mostenirea pe care am primit-o, de felul nostru adevarat de a fi. Sa cautam undeva, in noi, si sa ne redescoperim naturali, frumosi sau nu, sufletisti sau nu, destepti sau mai putin destepti, buni sau rai…, asa cum, de fapt, ne-am nascut. Si asa cum, de fapt, a ales Dumnezeu sa fim.
Abia apoi putem incerca sa ne auto-depasim.
Cornelia A. Grofu