“Uneori simt ca toata viata mea a fost o mare respingere”

Sunt persoane, care, prin atitudinea lor distanta ne transmit, indirect, dar cat se poate de clar, respingerea. In acest fel ne transmit fie ca nu ne plac, fie dorinta de a fi singuri. Adoptand o astfel de atitudine, ni se transmite ceva mai mult decat o simpla refuzare. In calitate de observatori multi o vad, cativa chiar se confrunta, dar destul de putini pricep. Anume ce? Ca a sili pe cineva sa se retraga (desi nu si-o doreste), poate fi o forma de auto-aparare. Cauzata de ce? De suferinta cauzata de a fi respins(a) candva, suferinta care a produs un grav marcaj emotional cu consecinte imposibil de ignorat.
Psihologii considera respingerea repetata dovada clara a existentei unei rani sufletesti. Poarta denumirea de “rana de respingere” si poate aparea chiar din frageda copilarie, mai ales la copiii nedoriti si/sau respinsi de parinti. Copilul care se simte respins, crede tot timpul ca deranjeaza. Acesta este motivul pentru care sta foarte cuminte si temator. Nu vorbeste niciodata despre teama care il chinuie, este izolat si rezervat in tot ceea ce face. Acest tip de rana sufleteasca are legatura cu parintele de acelasi sex. Se spune ca de la parintele de acelasi sex invatam cum sa daruim afectiunea/iubirea, pe cand de la parintele de sex opus, invatam cum s-o primim.
Devenit adult, copilul posesor al unei rani “de respingere” va fi extrem de temator in ceea ce priveste acceptul de a primi afectiunea/pretuirea cuiva. Daca intelectul i-o permite, va prefera domeniile intelectuale, iar daca nu, va prefera o munca fizica grea. Va trai in asa fel, incat, la nevoie, sa poata fugi imediat, fiindu-i caracteristica neatasarea de lucrurile materiale. Intrebat de ce/cine fuge, rareori va spune adevarul. Cei neavizati, vor crede ca fuge de ei (ca persoana), in realitate fiind doar refuzul evident de a se atasa emotional.
Cei care practica des respingerea celorlalti, sunt mari iubitori ai singuratatii, deoarece numai in singuratate frica lor de respingere se mai estompeaza. Cand actrita Marilyn Monroe a declarat “Uneori simt ca toata viata mea a fost o mare respingere” multi admiratori au fost socati. Cum o femeie atat de frumoasa si dorita se putea simti respinsa??? Nu putea fi adevarat! Din pacate, acea afirmatie nu a fost considerata decat o replica “de fite”. Finalul il stim cu totii. Marilyn Monroe s-a sinucis considerand ca nu mai poate sa traiasca, refuzand (la numai 36 de ani) adulatia unei intregi natiuni.
In concluzie, respingerea venita din partea cuiva este mesajul prin care se indica neputinta de a se uita ceva dureros. Antidotul poate fi doar dovedirea contrariului. Pentru asta ar fi nevoie de mult curaj, de rabdare si nu in ultimul rand, de puternice sentimente. Cei care considera ca le au, sa incerce… cei care nu, doar sa accepte ideea ca au fost respinsi.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici