Ce ar mai fi de făcut când încrederea mi-a fost zdruncinată?

Când am început să public ceea ce scriam, bunica mea trăia. A fost cel mai competent, sever și sincer formator pe care l-am avut. Nu de puține ori, m-a atenționat că va veni și momentul în care îmi va fi greu să mai găsesc un subiect despre care să scriu. După ce am depășit cifra de 300 de articole publicate, am început să mă confrunt cu lipsa de idei. Credeam că acel moment a sosit și începusem să mă împac cu ideea că orice început are și un sfârșit.
Și cum stăteam eu pe gânduri, încercând să găsesc un subiect interesant, cineva mi-a dat ideea de a scrie despre încredere și importanța ei. M-a privit cu multă tristețe și mi s-a adresat astfel:

“În ultimul timp, mai ales la TV, se tot vorbește despre încredere. Se pare că dacă o oferi cui nu trebuie, ești pierdut. Câți nu au ajuns prin pușcării sau la interogatorii, doar pentru că au avut încredere în cine n-a trebuit ? Știrile ne oferă tot felul de exemple și mă cutremur…
Am fost învățată să nu-mi încalc promisiunile, să nu fac promisiuni pe care nu le pot ține, să nu frâng inimi. M-am comportat cinstit, corect, onest, însă nu am avut parte de același lucru.
În soțul meu am avut încredere deplină. Ne-am căsătorit din dragoste și câțiva ani a fost bine pentru amândoi. Dorindu-și mult prea multe într-un timp foarte scurt, peste limita posibilităților noastre, nu a rezistat tentațiilor. M-a mințit, m-a înșelat, atât financiar cât și emoțional. A luat un credit de la o banca fără să–mi spună, a cheltuit toți banii pe care convenisem să-i economisim și ne-am trezit într-un colaps financiar. Când l-am prins și cu o relație extraconjugală, am pus punct relației și am divorțat.
În părinții mei am avut o încredere oarbă. I-am îngrijit, i-am tratat, am mers cu ei prin spitale. Am făcut-o din dragoste, din respect, nu din interes și nici din obligație (pentru că m-au crescut). După moartea lor, am descoperit că, prin testament, lăsaseră tot, dar absolut tot, sorei mele. M-a durut gestul și încă nu am găsit o explicație. Se pare că undeva am greșit, dar unde?
La serviciu am avut mare încredere într-o colegă pe care o consideram prietena mea de cursă lungă. Credeam că mă pot bizui pe ea, dar m-a folosit atâta timp cât a avut nevoie de mine, cât a învățat meserie de la mine, apoi mi-a întors spatele.
Ce ar mai fi de făcut când încrederea mi-a fost zdruncinată? Observ că mă schimb (deloc în bine) și tare n-aș vrea să ajung la concluzia lui Stalin, anume că Nu am încredere în nimeni, nici măcar în mine.’’

Răspuns:
Încrederea este sentimentul de siguranță față de cinstea, de buna-credință și de sinceritatea cuiva. Din punctul meu de vedere, când ai încredere, înseamnă că ai credința că acea persoană nu te va dezamăgi.
Încrederea în tine și încrederea în ceilalți sunt două aspecte total diferite. Încrederea în tine depinde de tipul de personalitate, de motivație, de instruirea primită și asimilată, de felul în care ai învățat să te ridici după ce ai fost doborât.
Încrederea în ceilalți depinde de conjunctură, de evenimentele neplăcute cu care v-ați confruntat și poate fi serios alterată de dezamăgirile repetate.
Fostul președinte american Ronald Reagan spunea “Ai încredere, dar verifică!” iar asta dovedește, tuturor celor care s-au îndoit de calitățile sale, cât de înțelept a fost.
O prima recomandare legată de întrebarea dumneavoastră ar fi să începeți a verifica tot ce se poate, înainte de a mai conta pe cineva. Dacă îl/o prindeți că vă minte, faceți mari pași înapoi și gândiți-vă bine dacă se merită să mai continuați.
În legătură cu soțul, sunt convinsă că atunci când ați spus Da în fața ofițerului stării civile, ați crezut cu tărie că este un om pe care vă puteți bizui. Dacă nu a fost tocmai așa, nu este vina dumneavoastră. Sunt oameni care știu să se prefacă și să joace anumite roluri atât de bine, încât mulți dintre actorii de profesie s-ar simți umiliți dacă i-ar urmări. Sunt sigură că ați ascultat piesa muzicală Un actor grăbit de zeci de ori și ați plâns până la epuizare, gândindu-vă la fostul soț și la felul în care v-a tratat. Căutați cărți și cursuri de dezvoltare personală din care să învățați cum să nu mai fiți păcălită. Cu siguranță, veți reuși.
În legătură cu părinții și cu decizia dânșilor de a lăsa întreaga avere sorei dumneavoastră, îndrăznesc să vă rog să nu-i condamnați. Nu au procedat corect, însă acceptați ideea că v-au văzut mai puternică, mai descurcăreață, mai deșteaptă, capabilă a de acumula tot ce vă este necesar prin forțe proprii și nu prin moșteniri. Dacă există posibilitatea de a vă fi iubit mai puțin, e problema dânșilor. Așa cum vă văd eu acum, sunt sigură că veți găsi repede pe cineva care își va da seama de valoarea pe care o aveți.
“Un pacient care nu-și ia tratamentul cu încredere, se vindecă mai greu” spunea regretatul psiholog Hanibal Dumitrașcu. Tratamentul pe care ar fi indicat să-l urmați ar fi acela de a elimina doar excesul de încredere și nu încrederea în totalitate.
Încrederea în colegii cu care munciți poate fi o sabie cu două tăișuri. Locurile de muncă se găsesc din ce în ce mai greu și pierderea unui loc de muncă, de care depinde supraviețuirea financiară a familiei, poate fi o adevărată catastrofă. Ce vi s-a întâmplat cu colega, să o luați ca pe o lecție de viață pe care nu ați fi putut-o învăța altfel. Nu vă mai lăsați în nădejdea altcuiva, aveți grijă de documentele pe care le întocmiți și le arhivați. Nu învățați pe noii veniți tot ce știți, mai păstrați ceva important și pentru dumneavoastră. Procedați ca marii maeștri ce predau artele marțiale, păstrați o anume rezervă (de informații, algoritmi, tehnici de lucru, procedee, etc.) până când veți preda ștafeta celor care vă vor înlocui.
Senzația de dezamăgire determinată de pierderea încrederii în cineva este zdrobitoare. Din nefericire, o cunosc la fel de bine, dar eu am cunoscut-o când mă așteptam mai puțin. Din propriile greșeli am învățat să fiu mai atentă la presentimente, dar și la cei care îmi cer să le acord încredere.
Nu numai încrederea poate fi spulberată. La fel de ușor se pot spulbera dragostea, prețuirea, admirația, lăsând un gol greu de înlocuit. Pentru a vă reveni mai repede, încercați să înlocuiți golul din suflet cu ceva ce vă aduce bucurie și aveți în vedere că, fără niște măsuri drastice, totul se poate repeta.