Comparația, conform Dicționarului explicativ al limbii romane, poate avea mai multe sensuri, în funcție de contextul în care a fost utilizată. Poate fi folosită în sens general, gramatical, literar, dar și psihologic. Comparația în sens general reprezintă examinarea a două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, idei, făcută cu scopul de a stabili asemănările și deosebirile între ele. În sens literar, comparația este un procedeu stilistic prin care se alătură doi termeni pe baza unor însușiri comune, cu scopul de a fi evidențiat primul termen. În sens gramatical, comparația exprimă intensitatea unor însușiri (sau caracteristici) în raport cu altceva sau cu sine însuși, în momente diferite. Din punct de vedere psihologic, comparația este un mecanism mental prin care persoanele își evaluează propriile abilitați, aptitudini, calități și propriile opinii, raportându-se la ceilalți. Poate fi benefică, dar și distructivă, motiv pentru care a fost considerată de psihologi “o armă cu două tăișuri”. Poate fi de necrezut, însă comparația poate ajuta, propulsa, motiva, dar poate și distruge din punct de vedere emoțional. În literatura de specialitate, comparația este cunoscută ca teoria comparației sociale, concept definit în anul 1954. În viața de zi cu zi, poate fi mai importantă decât vă imaginați. Oamenii au o nevoie continuă de a obține o evaluare și îi folosesc pe cei din jur ca punct de reper. Comparațiile pot fi potrivite și nepotrivite.
Am decis să fac o analiză a comparatiilor nepotrivite nu pentru că sunt diverse și se împart în mai multe categorii, ci pentru că sunt toxice și foarte dificil de suportat. De regulă, comparațiile nepotrivite au un efect jignitor, însă efectul poate fi și de altă natură: absurd, exagerat sau ilogic. Comparațiile jignitoare dau naștere multor supărări, disconfort și întotdeauna strică relații, atât între copii cât și între adulți. Voi enumera doar câteva exemple. “Ai picioare bune, de ce nu câștigi întrecerile ca și colegii tăi?”, “De ce ai note atât de proaste, ești idiot și eu nu știu?” sunt doar două exemple de comparații nepotrivite adresate unor copii micuți, aflați în apropierea unei școli de cartier. Cel mai cunoscut exemplu de comparație nepotrivită între parteneri este “Fosta mea iubită era mai slabă și avea corpul mult mai frumos!”. Comparațiile exagerate sunt nepotrivite atunci când sunt folosite într-un cadru formal. Un astfel de exemplu ar fi acesta “Arăți că o balenă, deși trăiești pe uscat”.
Când e vorba de comparații, cel mai sensibil aspect este cel legat de comparațiile între frați. Atunci când au doi sau mai mulți copii, părinții declară că își iubesc copiii în mod egal și că au cele mai bune intenții. Nu contrazic pe nimeni, însă am observat că iubirea e iubire și preferințele sunt preferințe, care se văd și se simt puternic, atât de către copii cât și de către părinți. Unii părinți, utilizând expresii dorit inofensive, cu voce tare sau chiar în prezența altor persoane din afara familiei, obișnuiesc să facă comparații între copii. Consideră că în acest fel îi pot motiva să progreseze. Din punctul meu de vedere este greșit, iar rezultatul (pe termen lung) nu poate fi decât nociv. Copilul comparat des cu ceilalți frați se va simți devalorizat, inferior din anumite puncte de vedere și cu timpul, va dezvolta resentimente și gelozie. Își va pierde din stima de sine și nu va mai fi motivat să încerce lucruri noi, temându-se cumplit de un posibil eșec. Consider că relația între frați, indiferent dacă sunt fete sau băieți, depinde în mare măsură de felul în care sunt tratați de către ambii părinți sau de către cei implicați direct în creșterea și îngrijirea lor.
Relația între frați, când unul este sănătos și celălalt bolnăvior sau cu o dizabilitate vizibilă, depinde de felul în care părinții vor gestiona situația. Am întâlnit cazuri când copilul bolnav era considerat o rușine a familiei și expediat la bunici la vreun sanatoriu. Copilul sănătos a fost idolatrizat și răsfățat peste măsură, devenind mai târziu, un adult lipsit de simțul măsurii, incapabil de a-și asuma minime responsabilități. Dacă ați văzut filmul “Rain Man” știți exact la ce mă refer. Dacă nu l-ați vazut, îl recomand cu căldură. Am întâlnit și cazuri când copilul bolnav devenise centrul atenției și al investițiilor familiei, orientate spre îngrijire și mult râvnita vindecare. Copilului sănătos îi era acordată o atenție foarte redusă, motiv pentru care gelozia sa a devenit patologică și continuă și astăzi (la maturitate) prin refuzul categoric de a-l ajuta pe celălalt…în condițiile în care părinții dânsilor nu mai sunt în viață.
Un alt aspect al comparației între frați și a relației dintre ei, este legat de apartenența biologică a copiilor. Când este vorba de “copilul tău”, de “copilul meu” și de “copilul nostru” comparațiile între frați trebuie evitate, însă cu mult tact. Ce se poate face? Să-l comparați pe fiecare dintre ei doar cu el însuși. Urmăriți progresul (sau regresul) său raportat doar la propriul trecut și la nimic altceva. Lăudați atunci când este cazul, însă strict individual, măcar spuneți-i cu un simplu bravo, fară a-i pune în situații de inferioritate pe ceilalți frați. Oferiți atenție fiecărui copil în parte și apreciați calitățile și eforturile fiecăruia dintre ei, cu multă discreție. Fiecare copil are puncte slabe și puncte forte. Unul este bun la matematică, altul la limba română și limbi străine, altul la sport, pictură, muzică, etc. Când părinții nu acceptă individualitatea acestor abilitați și persistă în a face tot felul de comparații între copiii lor, le pot crea convingerea că nu vor fi niciodată suficient de buni, pot duce la sentimente de nesiguranță, chiar la inhibarea dezvoltării lor emoționale. Comparația permanentă între frați mai poate duce la o competiție nedreaptă între ei și îi poate transforma în rivali pe viață. Pornind de la o rivalitate incipientă, efectele, deloc plăcute, pot fi pe termen lung. Pot urma conflicte verbale, calomnii, uneori conflicte fizice.
Comparația între un frate deosebit de inteligent (dar cam leneș) și celălalt care nu este la fel de inteligent, dar e harnic și perseverent, poate avea doar două posibile finaluri. Un posibil final ar fi acela că cel cu performanțe mai scăzute va munci extrem de mult și deseori își va depăși fratele. Dacă este prea sensibil, există posibilitatea de a considera că nu este bun de nimic și va renunța să progreseze, asumandu-și rolul de “prost” sau de copilul “mai prost”. Într-un astfel de caz, de cine depinde evoluția lor și a relației dintre ei? De felul în care li se adresează cei din familie, de felul în care li se observă comportamentele, de felul în care sunt încurajați, lăudați și susținuți. Dacă eforturile copilului sunt ignorate în mod repetat, se poate ajunge rapid la descurajări și tristeți …inexplicabile pentru cei din afara familiei, care nu știu ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Copiii puternici emoțional, cu trăsături de personalitate și calități de lider nu au astfel de probleme. Ei sunt foarte motivați de concurență, iar rezultatele lor școlare sunt de-a dreptul spectaculoase, spre surprinderea persoanelor care nu înțeleg deloc fenomenul. Din păcate, astfel de situații sunt mai rare, dar există.
Efectul rețelelor sociale poate fi mai distructiv decât credeți. Bunăstarea afișată (de multe ori falsă), succesul de orice natură, pot genera o invidie toxică, comentarii răutăcioase, dar și calomnii de cea mai joasă speță. Este exact așa cum îmi spunea cineva apropiat “Ceilalți pot suporta orice, să fii mai frumos, mai bine îmbrăcat, mai plimbat, etc, dar nu pot suporta să fii fericit”. Bunica mea spunea cam același lucru, însă formulat altfel “Toată lumea iți dorește binele, dar să nu îți fie mai bine decât lor”.

Se spune că oamenii te tratează așa cum simt ei despre tine. La început m-am îndoit, apoi am observat cât este de adevărat. Cei/cele care simt ceva, dar arată cu totul altceva, la un moment dat, obosesc (sau se plictisesc) și își arată adevărata față. Cred că atunci când încep să compare și să vă compare, nu fac altceva decât încearcă să descopere ceea ce nu pot înțelege. Poate așa s-a născut una dintre cele mai celebre replici-comparație din mult premiatul film Forest Gump “Mama spunea întotdeauna că viața este ca o cutie cu bomboane de ciocolată. Nu o să știi niciodată ce vei găsi înăuntru”. Ceva mai frumos spus, nu cred că există sau poate că, încă, nu am auzit…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici