Acest nou articol nu are nicio legătură cu evenimentele și discuțiile politice din societatea românească contemporană. Fac precizarea chiar de la început, pentru a pune stop bănuielilor și/sau presupunerilor că m-aș referi la ceva sau la cineva anume. Politica este un domeniu care nu mă interesează și nici nu mă pasionează. Articolul l-am scris la rugămintea unei cititoare, fan activ al paginii cărții mele de pe Facebook, care a avut mult de suferit urmare a consecințelor unei trădări. Cum nu se putea să analizez trădarea fără a analiza și profilul trădătorilor, am decis să vă prezint punctul meu de vedere asupra celor trei termeni: trădare, trădați și trădători. Motivul ar fi cunoașterea consecințelor destabilizatoare, chiar distrugătoare a trădărilor, aspecte despre care eu cred că oamenii ar trebui mai bine informați.
Trădarea este acțiunea prin care o persoană în care ați avut încredere v-a făcut rău intenționat. A apărut cu sute de ani în urmă, are o vechime considerabilă și s-a extins continuu, deși motivele reale au rămas aceleași: invidia, lăcomia, dorința de putere, beneficii și interesele ascunse.
Cea mai discutată dintre trădările care au marcat omenirea este cea a lui Iuda. El a luat legătura cu dușmanii lui Iisus, le-a indicat locul unde putea fi găsit și într-o anumită zi le-a spus ”Ce-mi veți da mie și eu îl voi da pe El vouă?”. I-au dat 30 de arginți pentru care și-a vândut Învățătorul. Ne amintim de această veche și istorică trădare ori de câte ori sărbătorim Paștele. Suferim mult gândindu-ne la îngrozitoarea suferință a lui Iisus și poate, pe moment, urăm din tot sufletul trădarea și trădătorii. Conform afirmațiilor reprezentanților bisericii, trădarea este expresia cea mai josnică a decadenței religioase. Despre moralitate nu se amintește, poate și pentru că este evident că acolo unde există moralitate, trădarea nu-și poate face loc.
Referindu-ne la țara noastră, istoria României este plină de trădări, victime, dar și victime colaterale. Voi aminti doar câteva dintre cele mai cunoscute.
Burebista a fost omorât în urma unui complot pus la cale de niște nobili daci, înainte că romanii să trimită o expediție împotriva lui.
Vlad Țepeș a fost asasinat pe un deal în apropiere de București. A fost omorât chiar pe dealul unde își conducea armata împotriva turcilor cotropitori. După ce a fost ucis mișelește, a fost decapitat, iar capul i-a fost trimis sultanului turc ca dovadă a morții domnitorului.
În vara anului 1714, datorită trădării boierilor precum și a rudelor sale Toma Cantacuzino și stolnicul Constantin Cantacuzino, domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost decapitat de turci, după ce a fost silit să asiste la execuția (în același mod) celor patru fii ai săi. I s-a propus lepădarea de credința creștin ortodoxă în schimbul iertării, însă un ziditor de biserici și mănăstiri așa cum a fost el, nu putea să accepte o astfel de învoială.
Într-o dimineață a lunii august din anul 1601 o trupă de soldați a venit cu ordin de la generalul Basta să-l aresteze pe domnitorul Mihai Viteazul, iar în caz de nesupunere să-l ucidă. Mihai Viteazul s-a opus cu vitejie, însă a fost rănit mortal de o halebardă, după care, capul i-a fost tăiat cu propria spadă. Ordinul lui Basta a fost ca trupul domnitorului să fie dat la câini, însă un român credincios l-a îngropat creștinește.
Înfrângerea Revoluției din anul 1821 și uciderea lui Tudor Vladimirescu la Târgoviște s-a datorat trădării celor cu care se aliase. Tudor Vladimirescu nu a fost omorât din ordinul sultanului, nici al împăratului de la Viena, nici din ordinul boierilor români. A fost trădat chiar de proprii săi locotenenţi care l-au predat eteriștilor.
Ultima trădare despre care voi aminti și despre care nu se prea povestește, este trădarea marelui sculptor Constantin Brâncuși. Deși acum i se recunoaște genialitatea, la vremea sa, tocmai în țara sa natală, nu a fost apreciat. În anul 1951, într-o ședință a Academiei Republicii Populare Române, academicieni între care amintesc pe George Călinescu, Mihai Sadoveanu, Alexandru Graur, Geo Bogza și sculptorul Ion Jalea, i-au criticat lucrările și chiar au întocmit un rușinos proces verbal cu scopul de a se consemna cele discutate. Alexandru Graur, lingvist (nu artist) membru titular al Academiei Române s-a împotrivit acceptării în Muzeul de Artă a lucrărilor pe care Constantin Brâncuși dorea să le doneze statului român, motivul fiind că nu ar fi reprezentat ceva special. Ar mai fi mult mai multe de spus, însă mă opresc aici, lăsând pe cei mai informați decât mine să mă completeze.
Ce credeți că au în comun toate acele trădări, respectiv toate acele evenimente rușinoase? Un singur scop, anihilarea și dispariția unor personalități care reușiseră ceea ce ei, trădătorii, nu ar fi reușit niciodată…
Trădarea nu este o simplă presupunere, din păcate ea face parte din existența noastră, mai ales în privința relațiilor interumane. Este un comportament bine ascuns, gândit până la cele mai mici detalii. Unii oameni își doresc mult mai mult decât pot sau decât ar merita, nu dispun de calitățile necesare, dar se mobilizează și activează tot răul din ei pentru a ajunge acolo unde își doresc. Pentru alții este doar un joc al manipulării și minciunii. Nu contrazic pe nimeni, însă eu o consider și un procedeu viclean de rezolvare a unor conflicte, al cărui scop este obținerea unor serioase beneficii.

Ce am putea face dacă ne trezim victimele unei/unor trădări?
În primul rând, să ne raportăm rațional situației, să acceptăm că există posibilitatea să fim trași pe sfoară, să nu negăm situația în care am fost puși, apoi să facem față, cu demnitate, avalanșei de emoții negative. Următorul pas ar fi să conștientizăm că trădătorii ne sunt aproape sau mai aproape decât credem, consecințele afectându-ne direct și indirect, pe termen lung și/sau scurt. De evitat ar fi generalizarea, etichetarea necorespunzătoare și hipervigilența. Trădarea doare rău, mai ales sufletește, însă numai pe cei trădați, nu și pe trădători. Dacă v-ați confruntat cu o asemenea durere, aveți în vedere că se poate vindeca. Cum? Păstrând distanța față de oportuniști și fiind mai apropiați de cei care vă acceptă așa cum sunteți, fără eforturi suplimentare de a vă schimba…după cum bate vântul (la figurat vorbind).

Cum ies în evidență trădătorii față de ceilalți semeni ai lor?
Ies în evidență prin comportamentul lor duplicitar și printr-o anumită conduită:
– au o mare dorință de putere și control
– țin discursuri pătimașe împotriva celor care nu sunt ca ei
– sunt incapabili de a-și recunoaște greșelile
– nu au principii, au doar interese și sunt foarte egoiști
– onoarea, moralitatea nu există pentru ei, sunt doar niște termeni utilizați
pentru a face o bună impresie
– nu sunt deloc complexați de lipsurile lor (privind instruirea asimilată)
– confundă trădarea cu un exercițiu de inteligență, în niciun caz cu un
viciu.

Și dacă am fost sau ne simțim trădați?
Răspunsul meu la o asemenea întrebare este îndemnul ”Capul sus și mergeți cu curaj înainte!”. Nu faceți din trădarea suferită o mare tragedie, acceptati-o ca pe o lecție dură, nu ca pe o întâmplare nefericită. Din păcate, suferința dumneavoastră poate fi o veritabilă comedie pentru cei care v-au trădat. Nu oferiți bilete gratuite la un asemenea spectacol! Dacă vă puteți apăra cu documente, martori cinstiți sau cu argumente solide, nu ezitați, chiar dacă apărarea poate necesita un efort deosebit și un timp îndelungat.
Dacă nu mai aveți ce face în apărarea dumneavoastră, evitați dezechilibrul emoțional, pierderile materiale majore și vă asigur că nu veți regreta. În viață, drumurile pot avea mai multe destinații și nu se știe niciodată cine cu cine s-ar putea întâlni…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici