Se spune că timpul vindecă tot, dar nici măcar o singură persoană dintre cele cu care am discutat despre diverse suferințe, nu a ajuns la o asemenea concluzie. Ideea unanim acceptată este că trecerea timpului doar ameliorează suferințele (de orice natură ar fi), ajutându-i pe cei/cele care le-au îndurat să-și continue viața așa cum pot. Între acceptare și resemnare există o serie de diferențe. Termenii par similari, însă deosebirile pot face diferența clară între bine, mai bine și rău. Este un aspect la care m-am gândit abia din momentul în care cineva mi-a mărturisit “Am înțeles că, într-adevăr, mi-am acceptat soarta și boala (invalidantă) abia în momentul când am reușit să vorbesc despre ea fără să-mi vină să plâng.”
Conform Dicționarului explicativ, “a accepta” înseamnă a primi, a consimți să…Conform aceluiași dicționar, “a se resemna” înseamnă a se împăca cu o situație nefavorabilă, grea, a accepta ceva fără nicio împotrivire.
Din punct de vedere psihologic, acceptarea și resemnarea reprezintă două stări emoționale foarte diferite. Acceptarea este o eliberare activă, care dă spațiu și pentru altceva, precum și o anume libertate. Poate aduce claritate, libertate în gândire și un plus de optimism. Resemnarea este o renunțare pasivă, deseori plină de amărăciune. Este considerată o cale de a înțelege realitatea, așa cum este ea. Poate ajuta la regăsirea liniștii, la păstrarea energiei rămase și chiar la redirecționarea ei. Deși poate bloca evoluția, nu întotdeauna resemnarea este o înfrângere, așa cum se crede.
Voi explica cum funcționează fiecare dintre ele. Persoana care-și acceptă situația, fără dramatism, gândește astfel “Asta e situația, nu o pot schimba, însă pot alege cum să reacționez.” Persoana care se resemnează cu durere, disperare și regret gândește ceva de genul: “Nu am ce să mai fac”, “Sunt distrus, terminat și mai trag și pe alții după mine”, “Nu mai am nimic de făcut decât să-mi aștept sfârșitul”, etc. Ce se poate remarca? Resemnarea este a trecutului și presupune un blocaj intervenit într-un moment din trecut. Este marcată de tristețe, anxietate, pasivitate, posibil și de frustrări. Sentimentele care o însoțesc sunt de neputință, de victimizare, de abandonare. Mintea este invadată de gânduri negative. Acceptarea relaxează imediat sistemul nervos. Atenția este îndreptată doar spre momentul prezent, nu are nicio legătură cu trecutul. Asumarea ei poate aduce pace interioară și face loc posibilității găsirii unor soluții salvatoare.
Despre persoanele care acceptă cu calm situațiile dificile în care ajung, cu voie sau fără voie, se spune că ar fi oamenii-exemplu de la care am avea cu toții de învățat. Știu foarte bine acest lucru, însă evit asemenea recomandări. Replica “Ușor de spus, greu de făcut” am auzit-o de prea multe ori, observând, în același timp, cât de tare displac comparațiile cu alte persoane sau situații. Cu riscul de a fi acuzată de infantilism sau că vă cam “aburesc” cu povești terapeutice, vă relatez încă una… ca exemplificare a celor prezentate până aici.
Au fost odată ca niciodată doi bărbați, ce trăiau într-un sat aflat lângă un munte. Din când în când, mergeau împreună la cel mai apropiat târg să-și vândă produsele, pe care le produceau în propriile gospodării. O ploaie torențială de vară a transformat pârâiașul (peste care treceau ori de câte ori plecau de acasă) într-un torent învolburat și adânc. Cel mai tânăr dintre ei, cuprins de groază, privind disperat la apa murdară și adâncă a exclamat “Vom rămâne aici mult timp, e imposibil să mai trecem și nu se știe dacă vom mai ajunge acasă!”. Apoi, resemnat, s-a așezat pe un bolovan și a început să plângă în hohote. Cel de-al doilea bărbat, deși era mult mai în vârstă, a acceptat imediat realitatea și a pornit de-a lungul apei, fără a se pune în pericol. Observase mulțimea copacilor doborâți de furtună și a intuit că, mai la vale, copacii căzuți peste albia apei, ar putea forma un podeț natural peste care să treacă. Intuiția s-a dovedit corectă și cu multă atenție, au trecut pe malul celălalt, ajutându-se reciproc, izbutind să ajungă în sat înainte de lăsarea nopții.
Morala: În multe împrejurări resemnarea poate deveni un serios obstacol, în timp ce acceptarea situației, cu calm și înțelepciune, poate aduce tot ce este necesar pentru depășirea ei.
Fiecare încercare majoră sau orice tip de traumă pot lăsa o amprenta diferită asupra psihicului, putând necesita o abordare specifică de vindecare sau ameliorare. De regulă, recomandările prea directe nu sunt bine primite, nici acceptate în totalitatea lor. Acesta este motivul pentru care recurg la povești terapeutice, pe care majoritatea cititorilor mei le acceptă și chiar le solicită.
Știu, vine o zi când nu-ți mai pui întrebări, când nu mai cauți răspunsuri și poate că nici răspunsurile oferite nu mai interesează. Este o altfel de resemnare cauzată de dezamăgiri repetate, ce pot transforma acceptarea în ceva imposibil. Este o alternativă la care ar fi indicat să vă mai gândiți, având în vedere toate diferențele despre care v-am povestit.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici