JIM CARREY – o “Mască” pentru un Capricorn
Analiză parapsihologică
Jim Carrey, actor, producător şi scenarist canadiano-american, s-a născut la 17 ianuarie 1962 în Newmarket, Ontario, Canada, sub numele de James Eugene Carrey, pe care mai târziu l-a transformat în numele de scenă – Jim Carrey.
S-a născut în zodia Capricorn, dominată de Saturn, planetă care l-a înzestrat cu un înalt simţ al datoriei, devotament pentru munca sa, generozitate şi perseverenţă. Saturn este planeta destinului, cea care conduce oamenii spre progres spiritual şi social, chiar dacă pentru asta este nevoie de mult efort şi, vom vedea pe parcurs, că nativul Jim Carrey nu se teme nici de muncă, nici de efort. În tema sa natală are trei zodii dominante: Capricornul, Scorpionul şi Vărsătorul. Primul dintre acestea îl înzestrează cu un stil serios, constant şi cu calităţi deosebite: este puternic şi dur; Scorpionul îl face puternic şi înţelept, complicat, pasionat şi îndrăzneţ; iar Vărsătorul îl face original. Cu aceste calităţi, începe în 1979 la vârsta de 17 ani să lucreze într-un club de comedie din Toronto. Dar nu se mulţumeşte cu atât: în 1980 se mută în Los Angeles şi îşi îndreaptă atenţia spre televiziune şi film, interpretând diverse roluri de mică importantă în diverse emisiuni tv şi în filme de scurt metraj. Debutul în film are loc în 1983, primul rol principal îl joacă în televiziune (1984), în 1985 joacă primul rol major într-o comedie, urmat de alte câteva filme. Datorită stilului său original conferit de Vărstorul-dominant, dar şi talentului sau actoricesc conferit de alt dominant, Uranus, nativul “dă lovitura” cu primul film din seria “Ace Ventura”, film controversat, mult criticat, dar cu un mare succes comercial, cu câştiguri substanţiale. Faima sa creşte, mai toarnă două filme, de asemenea mari succese, care îi aduc lui Jim Carrey milioane de dolari şi, bineînţeles alte roluri titulare în filme faimoase (“Masca” de exemplu). Între 1998 şi 2006, actvitatea sa artistică obţine recunoaşterea criticii, iar din 2007 până în prezent, el continuă seria succeselor, care desigur îi asigură şi câştiguri pe măsură. În temă sa natală are casa X-dominantă, casa carierei, vieţii publice şi ambiţiilor; cea mai mare parte a energiei sale este utilizată pentru a implementa cu succes ceea ce gândeşte şi îşi doreşte, instinctiv fiind dornic să-şi aducă la îndeplinire visele. Şi ce-şi doreşte el, este legat nemijlocit de carieră şi de public, este succesul. Acesta nu întârzie să apară şi… nu mai pleacă, îl însoţeşte pe nativul Carrey în mai tot ce face: scrie o carte pentru copii, lansată în septembrie 2013; primeşte un doctorat onorific pentru realizările sale ca actor comic, autor şi filantrop; devine Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor. Şi, face filme, multe filme, unele criticate, dar bănoase, altele lăudate şi tot atât de aducătoare de sute de mii de dolari. De asemenea, aceste filme au primit numeroase nominalizări la premii celebre, iar pe unele chiar le-au câştigat. Jim Carrey a primit şi el premii personale pentru cel mai bun actor, două premii Globul de Aur, premiul BAFTA, MTV şi altele, îndreptăţind predestinările casei astrologice X, atât de proeminentă. În anul 2004, nativul a primit cetăţenie americană, dar a rămas şi cetăţean al Canadei natale, în 2009 a fost introdus în Canadian Walk of Fame, iar în 2014 Poşta canadiană l-a onorat emiţând un timbru cu portretul lui. Dar viaţa unui om nu este numai profesiunea sa (deşi la acest nativ, cariera este în prim-plan!); el a fost căsătorit de două ori, având din prima căsătorie o fată, acum în vârstă de 31 de ani. Bani mulţi, succese de netăgăduit. Totul pare frumos, însă există şi o parte umbrită. Nativul are în tema sa natală pe Neptun în Scorpion, în casa I-a. Cu Neptun-dominant este inevitabil să fie vulnerabil şi uşor de rănit, din cauza percepţiei acute asupra evenimentelor, caz în care se poate scufunda în viziuni sumbre şi într-o melancolie întunecată. Ironia sorţii: actorul comic s-a luptat cu depresia, luând Prozac, dar în prezent a declarat că nu mai foloseşte medicamente sau stimulente de nici un fel. Se poate, însă problemele n-au încetat să apară: un proces intentat de rudele unei foste prietene, care a murit după o supradoză sau recenta apariţie la un eveniment monden unde a făcut unele declaraţii care par a arăta că depresia a revenit, mai puternică…
Nativul este o persoană paradoxală, greu de definit, deoarece Saturn şi Uranus şi-au îmbinat calităţile şi defectele pentru a forma caracterul său atât de complicat şi îndrăzneţ. Saturn adăugă seriozitatea şi impasibilitatea sa, revoltei, talentului, individualismului, carismei, extravagantei şi imprevizibilităţii lui Uranus. Una din principalele caracteristici ale nativului Carrey este că nu se deschide deplin în faţa celorlalţi sau a celor dragi, în schimb face acest lucru cu uşurinţă în public. De fapt, este destul de ciudat: sexi şi fermecător în public, în ciuda caracterului său frumos şi sociabil îşi dezamăgeşte apropiaţii şi admiratorii, din cauza imposibilităţii de a-şi exterioriza sentimentele în particular. Iar publicul este favorizat. Oricum, “spectacolul trebuie să continue” şi actorul merge mai departe…
Psihologic vorbind, este o persoană determinată, puternică şi aspră, carismatică şi cu o energie vitală deasupra mediei. În viaţa particulară Jim Carrey ţine emoţiile la distanţă, ca şi cum ar fi periculoase. Şi totuşi, contactele şi comunicarea sunt foarte importante pentru el, dar le rezervă numai profesiunii, carierei sale. Are un coeficient bioenergetic de 9,1 şi o culoare în aura,predominant rosu. Este o persoană intuitivă şi imaginativă . Libertatea, progresul şi originalitatea sunt forţele sale conducătoare, completate cu un potenţial creativ nelimitat (Mercur în Vărsător, în casa III). Comunicarea, gândirea şi mişcarea sunt condiţii fără de care nu poate exista, iar el excelează în activităţi în care comunicarea, reflecţia şi mobilitatea sunt esenţiale.
În zodiacul chinezesc este născut în Anul Bivolului de Metal, iar acest ultim element, Metalul, îi conferă ambiţie, hotărâre, fermitate, tenacitate, spirit independent şi inflexibilitate. Bivolul nu risca niciodată nimic, fiind imaginea personificată a stabilităţii. Are o fire liniştită şi rezervată; foarte muncitor şi tenace, îşi urmăreşte cu încăpăţânare interesele. Este ferm, onest şi echilibrat; este omul care “tace şi face”. Are rare accese de furie, însă când le are, acestea sunt devastatoare.
În numerologie, Calea Vieţii nativului este influenţată de numărul 9, calea călătoriei şi transcendenţei. Este condus de dorinţa propriei realizări şi, în acest sens, cultivă sacrificiul. Viaţa îl învaţă să împingă neîncetat limitele ego-ului său. Calea Vieţii 9 îi cere să înveţe, să experimenteze şi să progreseze în mod constant. Meditaţia şi contemplarea sunt bunurile sale de preţ. De altfel, nativul chiar a practicat Meditaţia Transcedentală.
În Tarot, a şaptesprezecea carte a Arcanei Majore este reprezentativă pentru acest nativ şi ea este XVII-Steaua. În tălmăcire tradiţională, Steaua este considerată una dintre cele trei cărţi protectoare ale Tarotului, care prevesteşte o reuşită îmbucurătoare. Totuşi, există şi o avertizare: Steaua arată frumuseţile vieţii, dar şi încătuşarea în materialitatea acesteia, pe când stele care o înconjoară amintesc prezenţa lumii spirituale. Iar asta înseamnă că nativul trebuie să se ferească de materialitatea excesivă şi să nu piardă niciodată din vedere obiectivele mai importante, cum ar fi spiritualitatea.
Schiţă karmică
În viaţa prezentă, nativul vrea să-şi asume responsabilităţi, ca şi cum ar dori să continue să urmărească obiectivele începute în vieţi anterioare şi rămase nerealizate. Ca semn Cardinal, are tendinţa de a-şi creea o nouă karma. Dacă într-o viaţă anterioară a dovedit un fanatism feroce şi în viaţa prezentă are tendinţa de a-şi impune propria lege. Are multe lecţii karmice de învăţat, iar una ditre ele este lecţia karmică a toleranţei faţă de semeni. Lipsa simţului diplomatic şi manifestările exaltate îi pot provoca multe conflicte şi dacă ultimele declaraţii controversate făcute presei au generat doar nedumeriri şi bănuieli, continuarea atitudinii sale ciudate, poate avea consecinţe karmice mai puţin blânde.
Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro