Până la vârsta de 12 ani am fost, din punct de vedere fizic, foarte slăbuță. Vedeam copiii vecinilor cum își cărau bicicletele pe scara blocului (până la etajele superioare), cum ridicau în brațe pe cei mai mici dintre ei și nu de puține ori, mă întristam, gândindu-mă că eu nu pot face ceea ce făceau ei. Bunica a observat momentele mele de întristare și cu deosebit tact, a reușit să descopere motivul. Mi-a spus “Mușchii sunt foarte importanți, îți dau putere, stabilitate, capacitatea de a face diverse lucruri fără niciun ajutor. Cei mai importanți nu sunt mușchii de la mâini, picioare, torace, etc, ci mușchii limbii, care odată ținuți sub control (cu ajutorul minții), îți pot da o putere pe care, acum, nici nu o bănuiești.” Știam că vorbea la figurat, metaforic, am înțeles la ce se referea, însă am ținut cont de această recomandare abia la maturitate, atunci când am descoperit (cu uimire) cine îmi sunt prieteni și cine nu. Recent, mi-am amintit acest episod al copilăriei mele și am decis să scriu un articol despre răbdarea de a nu povesti cu oricine și ori de câte ori ni se oferă prilejul. Dacă vă este greu să vă abțineți din a povesti despre planurile dumneavoastră din cauza entuziasmului, dacă aveți neșansa de a avea în preajmă persoane care pun întrebări insistente, sâcâitoare și enervante despre ceea ce urmează să faceți în viitor, vă invit să citiți concluziile la care am ajuns.

Răbdarea de a nu povesti despre aspecte personale înseamnă protejarea intimității fără ajutor din afară și găsirea unui echilibru perfect între a împărtăși și a păstra ceva numai pentru dumneavoastră. Mai înseamnă și controlul vorbirii, puterea tăcerii, păstrarea secretelor dumneavoastră precum și ale persoanelor care vi le-au încredințat.
Răbdarea de a nu povesti oricui, oricând și orice are beneficii semnificative. Numărul lor este destul de mare, așa că voi prezenta doar pe cele mai cunoscute:
– în acest fel vă protejați intimitatea și planurile personale de energiile din exterior;
– eliminați obstacole de genul sfaturilor neavizate, criticilor distructive, sabotajelor
și invidiei;
– minimalizați iluzia succesului în sensul că vizați progresul real, nu doar implementarea unor simple idei;
– vă asumați libertatea de a greși și în acest fel reduceți mult presiunea socială;
– este evitată risipa de energie și se păstrează, nealterată, motivația interioară.
Pentru a mă face mai ușor înțeleasă, voi detalia. Nu este indicat să vorbiți despre planurile de viitor deoarece expunerea lor prematură vă poate expune la critici descurajatoare, scopul fiind blocarea inițiativei prin inducerea fricii, descurajării și îndoielii. Părerile sceptice pot induce alt gen de frici și alte îndoieli, în timp ce părerile neavizate pot schimba toate planurile inițiale. Atunci când încep să se observe progrese/rezultate pozitive, se poate activa invidia ascunsă, precum și planurile de sabotaj. De câte ori nu vi s-au adresat sugestii de genul: ”așa nu merge”, “tu nu poți să…”, “nu vei ajunge niciodată să…”? Nu este nimic greșit în a vă reaminti, mai ales dacă poate ajuta în ceea ce privește conștientizarea greșelilor din trecut.
Este recomandat să fiți cât mai discreți cu planurile personale deoarece discreția elimină interferențele negative și oferă posibilitatea de a acționa după bunul plac, fără vreo presiune externă. Numai gândul că va trebui să vă justificați ideile, planurile, proiectele, pot duce la o anume anxietate, precum și la un efect negativ asupra concentrării.
Specialiștii consideră că răbdarea de a nu povesti oricând, oricui și orice poate avea un rol constructiv în foarte multe sensuri. Câteva dintre acestea ar fi următoarele:
– poate avea rolul unui veritabil antrenament pentru creșterea rezistenței personale, în sensul că poate obliga să vă căutați punctele slabe și să le eliminați/corectați la timp;
– vă poate ajuta să deveniți imuni la părerile celor din jur, la jigniri sau la diverse comentarii răutăcioase;
– funcționează asemeni unui filtru de protecție în sensul că arată cine vă susține și cine nu merită să afle proiectele dumneavoastră;
– funcționează asemeni unui detector de caractere, arătându-vă clar și direct de cine va trebui să vă îndepărtați;
– este un activator al ambiției personale prin activarea încăpățânării pozitive;
– dorința de a reuși în ciuda dezaprobărilor, crește motivația și perseverența;
– vă învață că răutatea manifestată vorbește despre frustrările celui/celei care o emite și nu despre valoarea celui atacat.

În cele ce urmează, voi prezenta câteva exemple de replici pentru a închide o discuție presărată cu răutăți:
– “Am înțeles părerea ta, însă propun să ne oprim aici” (replică fermă)
– “Nu pot continua discuția pe acest ton” (replică ce stabilește limite clare)
– “Fiecare are dreptul la o opinie, însă eu văd lucrurile total diferit” (replică cu efect de stopare)
– “De ce ai simțit nevoia să-mi spui/amintești asta acum?” (replică ce pune în dificultate pe agresorul verbal)
– “Care este mai exact scopul acestei/acestor observații răutăcioase?” (replică ce solicită argumentări din partea celui care jignește)
– “Vă respect dreptul la opinie, însă, deocamdată, prefer să nu dezvoltăm acest subiect” (replică politicoasă)
– “Vă mulțumesc pentru implicare, însă este o decizie personală pe care mi-o asum în totalitate” (replică potrivită pentru familie, prieteni, cunoștințe care își dau cu părerea neavizat)
– “Tratez problema cu maximă seriozitate, așa că puteți lăsa comentariile personale deoparte” (replică utilă pentru mediul profesional).
Din punctul meu de vedere, răbdarea de a nu povesti detalii despre viața personală din cauza bucuriei, entuziasmului, dar și a supărărilor de moment, este mult mai mult decât un test de maturitate. Este o alegere perfectă. De ce? Pentru că există riscul că prietenul de azi să devină dușmanul de mâine, iar povestirile și protagoniștii acestora să devină instrument de calomnie și/sau șantaj. Vorba unui fost profesor pe care acum îl citez “În ziua de azi, dacă deții ceva important, primești întrebarea de ce ai și de unde ai. Dacă nu ai, devii un nimeni care nu a realizat nimic în viață. Important este să ai răbdare cu genul ăsta de curioși și să nu pierzi timp încercând să le înțelegi frustrarea”.
În concluzie, pentru mine răbdarea este la fel de importantă ca și înțelepciunea. Se poate ajunge greu la fiecare dintre ele, mai ales dacă nu a existat un anume ghidaj sau o experiență de viață. Probabil și din acest motiv, răbdarea este considerată o posibilă bază solidă pentru fericirea de mai târziu.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici