Există un vechi proverb tibetan “Fă-ți bine ție, fără să faci rău altora și fă bine altora, fără să-ți faci rău ție”. Acest proverb nu exprimă doar esența unei înțelepciuni milenare. Se pliază perfect pe realitățile contemporane, indiferent de nație, situație, de vârstă sau sexul persoanelor implicate. Asupra mea a avut efectul unui duș rece. M-a trezit din iluzia că “bine faci, bine găsești” și că este o datorie de onoare să ajuți continuu, să te implici cu responsabilitate, să salvezi, chiar dacă instinctul mă avertiza, subtil, că îmi asum riscuri pe care nu ar trebui să mi le asum. Știu, contează mult mediul, educația, credința și învățăturile ei, lecturile parcurse și asimilate. De ce în anumite momente este recomandat să stați…deoparte?
Înainte de a răspunde, voi enumera câteva astfel de momente: atunci când eforturile materiale, financiare, emoționale, energetice nu sunt apreciate de către cei/cele pentru care le faceți; în conflictele în care sunteți implicați direct, mai ales când este vorba de persoane străine, fără să cunoașteți motivul/motivele sau vinovatul; când sunteți folosit, abuzat, manipulat într-o relație toxică; când un mediu social (sau de muncă) vă provoacă frici, angoase, anxietăți; când nu vă puteți detașa de amintiri din de trecut sau sunteți copleșiți de regrete dureroase.
Ce se poate învăța? Că a sta deoparte nu este o lașitate, nici slăbiciune și nici indiferență. Intervenția în conflicte (cu intenția de a calma sau ameliora) se poate transforma rapid în atacuri directe la persoană. Dacă simțiți (sau conștientizați) că cineva vă folosește pentru a-și atinge scopurile, distanțați-vă cu multă diplomație, pentru că asta v-ar epuiza cum nici nu vă imaginați, iar sănătatea emoțională ar putea avea de suferit.
Stați deoparte și atunci când sunteți atrași într-o situație delicată care nu vă privește și încetați de a mai ajuta pe cineva care vă ignoră clar implicarea, instruirea precum și recomandările. Nu ajutați dacă nu vi se cere în mod expres, implicarea în dramele altora fiind un risc asumat de preluare a multor probleme, risc conștientizat, de obicei, mult prea tărziu.
De ce a sta deoparte poate fi în avantajul dumneavoastră? Pentru că în acest fel:
– puteți analiza situația cu suficientă obiectivitate și lua cele mai bune decizii;
– vă protejați energia și respectul de sine;
– aveți posibilitatea de a demonstra puterea discernămantului;
– exprimați, cu tact, refuzul de a face parte din situații care nu vă onorează.
A sta deoparte atunci când nu este problema dumneavoastră, este o alegere sănătoasă care vă poate scuti de complicații, de rele, pierderi și nu în ultimul rând, de dușmani ascunși, dar activi din toate punctele de vedere.

Într-adevăr, sunt momente/situații când NU este bine, nici recomandat, a sta deoparte. Esențial este contextul, motiv pentru care voi detalia. NU este bine să stați deoparte când:
– sunt urgențe sau pericole, când puteți chema ajutoare, când aveți capacitatea sau abilitățile necesare pentru a interveni (dacă aveți cunoștințe medicale, dacă cunoașteți tehnici de luptă și apărare, etc);
– dacă sunteți martor atunci când cineva este jignit, hărțuit, abuzat și este în imposibilitatea de a se apăra;
– este vorba de decizii care vă afectează direct integritatea, credibilitatea, care vă încalcă drepturile, care vă acuză nefondat și pe nedrept;
– protejați o persoană sau răsplătiți un ajutor primit cândva; în acest caz implicarea/intervenția este mai mult decât un răspuns, este o datorie morală;
– este necesară demascarea unui neadevăr care a făcut mult rău, cu intenția de a distruge sau calomnia pe cineva.
Nu spune nimeni că este (sau va fi ușor) însă, se pot pune în aplicare diverse strategii, pe care psihologii le-au numit simplu “de distanțare”. Una dintre ele ar fi “Regula celor 24 de ore”. Când sunteți criticați, jigniți, ironizați cu viclenie și răutate extremă, nu reacționați imediat. Strângeți din dinți, înghițiți-vă replicile, chiar înjurăturile, înainte de a răspunde. În cele maxim 24 de ore furia se va ameliora considerabil și veți obține timpul necesar pentru a pregăti un răspuns…pe măsura umilinței pe care ați suferit-o. A doua metodă ar fi tehnica “Grey Rock” (în traducere Piatră Gri). Constă în a nu oferi informații despre viața personală, în care să nu puneți întrebări și în care răspundeți doar cu “Da”, “Nu”, “Nu știu”. Nu trebuie să oferiți nici măcar o singură reacție, nu trebuie să comentați nimic, devenind, treptat, cât mai plictisitor/plictisitoare cu putință. Cea de-a treia metodă este distanțarea fizică și digitală. Constă în refuzul tuturor invitațiilor de a mai interacționa, de a nu răspunde instant la mesajele primite și de a întârzia mult toate răspunsurile, sugerând că ați fost mereu întrerupt sau deranjat.
Sunt cititori cărora nu le plac recomandările de genul celor prezentate anterior. Pentru dânșii am pregătit o poveste terapeutică, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de “Poveste terapeutică despre distanțare”. Sper să vă fie pe plac și vă rog să o povestiți persoanelor apropiate, dacă considerați că le-ar fi de un real folos.
A fost odată un bătrân tâmplar, cunoscut comunității în care trăia nu numai prin pricepere, dar și prin înțelepciune. Trăia cam izolat, la marginea satului, într-o căsuță simplă aflată pe malul unui rău. Într-o bună zi, a venit la dânsul un tânăr slab, istovit și foarte trist. Fără să aștepte prea mult, i s-a adresat astfel:
“- Cunoscuții râd des de mine, vecinii mă bârfesc, prietenii m-au dezamăgit, iar cei care nu mă cunosc cu adevărat, mă critică ori de câte ori au ocazia. Ce și cum să fac încât să nu mai mă afecteze toate aceste răutăți?”
Bătrânul i-a întins o bucată de lemn frumos șlefuită și i-a spus să o arunce în rău. Plină de noroi, de resturi de frunze și crengi, apa a izbit cu putere bucata de lemn și a luat-o la vale.
“-Așa mă simt și eu. Răutățile oamenilor mă murdăresc, mă lovesc și nu știu cât voi mai putea rezista” a ținut să precizeze tânărul, privind cu adâncă mâhnire apa murdară, care trecea învolburată.
Înțeleptul l-a privit cu duioșie și apoi l-a invitat în atelierul său. A luat o bucată de lemn, cam de aceeași dimensiune, pe care a uns-o cu ulei și ceară de albine. I-a spus să o arunce în rău, la fel ca și pe cealaltă. Lemnul a căzut în apă, însă noroiul și frunzele ude nu se mai lipeau. Bucata de lemn a plutit ușor, distanțându-se continuu. Observând nedumerirea tânărului, bătrânul tâmplar i-a explicat:
“- Distanțarea nu înseamnă neapărat o fugă. Răul va fi întotdeauna aici, la fel ca și răutățile oamenilor care acum îți sunt în preajmă. Nu se vor lăsa, vor continua ceea ce au început, poate și din plăcere, sperând că vor ajunge la răul pe care ți-l doresc. În cazul tău, distanțarea trebuie să fie precum uleiul și ceara de albine. Răbdarea și înțelepciunea le vei dezvolta și pune, ca o protecție, peste sufletul tău. Te vor ajuta să fii prezent în propria viață, fără a lăsa “noroiul și resturile” să pătrundă în interior și apoi să te scufunde”.
Morala: A sta deoparte nu înseamnă a fi un fugar. Poate însemna a face tot ce se poate, omenește vorbind, pentru a nu fi murdărit și nici pierdut în mizeriile persoanelor ce urăsc din prostie și neputință.
Sunt situații când a sta deoparte poate însemna și o atitudine de non-implicare. Poate fi la fel de benefică, mai ales atunci când se afectează integritatea. Până la urmă, este o alegere deloc simplă, pe care eu o consider importantă pentru oricine. De ce? Pentru că este o strategie de succes dovedit, nu doar o posibilă soluție, prezentată într-un articol gândit într-o după-amiază răcoroasă de primăvară.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici