Desi sunt rari, optimistii exista. Recent, am avut placerea sa intalnesc o astfel de persoana si de la bun inceput, m-a uimit tendinta sa de a-si considera planurile (cam greu realizabile avand in vedere criza financiara cu care ne confruntam) deja o realitate.
Pentru majoritatea dintre noi viata este destul de dura, iar dificultatile cu care ne confruntam, ne pot aduce in situatia de a uita ca mai exista si… roz. Optam deseori pentru culori cernite, sobre, exemplificand subtil starea emotionala pe care o resimtim.
Nu numai psihologii stiu ca fiecare culoare poate scoate la iveala un mesaj ascuns. Aceasta informatie poate explica si de ce optimistii prefera culoarea roz.
“Chiar o prefera, indiferent de varsta?” m-ati putea intreba.
Se pare ca da, iar acest lucru l-am sesizat la o doamna, care, desi trecuse de prima tinerete, opta pentru culoarea roz la multe dintre piesele sale vestimentare.
Cand am adus vorba despre culoarea preferata, mi-a raspuns cu amabilitate “Mie rozul imi transmite bucurie si incredere in mine”. Tin cont si de urmatoarea remarca “Rozul inseamna un nou inceput; pentru cei care se gandesc la dragoste, sa poarte roz!”.
Stiind ca o persoana optimista poate fi si un mare intelept, am continuat cu intrebarile:
“- Cum reusiti sa vedeti intotdeauna partea buna a lucrurilor, ati fost intotdeauna asa?”
“- Nu, dar am ajuns la concluzia ca se poate gasi multumirea si in felul de a privi realitatea. Daca realitatea cu care ma confrunt nu este frumoasa, macar sa mi-o infrumusetez eu. De cei care nu ma apreciau/iubeau cu adevarat, m-am distantat treptat… la lucrurile negative gen atitudini ostile, razbunari, cuvinte jignitoare, am reactionat ca o persoana agreabila si iertatoare. Pe atunci am simulat optimismul, acum nu mai este nevoie de asa ceva, deoarece a devenit o obisnuinta. Faptul ca nu m-am mai suparat, ca mi-am dezvoltat tendinta de a-mi considera dorintele si visele o foarte posibila realitate, i-a exasperat pe multi dintre dusmanii mei. Puteam sa-i ranesc cu vorba, fiind foarte priceputa in a da replici usturatoare, dar nu i-am ranit. Aceasta atitudine pozitiva m-a ajutat sa-i anihilez la timp sau sa-i schimb.”
“- Cum sa-i schimbati?”
“- Simplu, ca si Lincoln. Mi-am transformat multi dintre dusmanii declarati in prieteni. La inceput m-au ironizat, reprosandu-mi cu ostilitate ca vad viata numai in roz, insa acum s-au convins ca asta si fac.”
“ – V-a reprosat cineva ca exagerati in anumite privinte?”
“ – Bineinteles, sotul meu este cap de lista, dar l-am “corectat” si pe el. Cum? Cu o scurta epigrama… Ati dori sa v-o relatez?”
“ – Va rog…”
“ – Sotul catre sotia sa la izbucnirea unui incendiu in blocul in care locuiau:
– Ia-ti halatul imediat si fugi!
– Bine, dar ce halat sa iau, pe cel roz sau pe cel bleu?”
Am zambit discret, desi aveam senzatia ca voi exploda de ras. Interlocutoarea mea nu numai ca povestea intr-un mod foarte amuzant, dar avea si o gestica extrem de sugestiva pentru ceea ce imi relata. Din acest punct de vedere, parea o copie actoriceasca a distinsei si talentatei maestre Draga Olteanu Matei.
“- Cum ati defini optimismul dumneavoastra?”
“- Optimismul meu nu este o simulare, desi cineva a sugerat ca ceea ce arat eu, ar izvori dintr-o mare tristete. Eu nu refuz sa vad realitatea, incerc doar sa-i dau o alta culoare, eventual si o alta nuanta. De nenumarate ori am fost implicata in situatii dificile, am si suferit multe nedreptati nemeritate. Cand le spuneam prietenilor ca sufar din acest motiv, imi spuneau ca exagerez, acum imi spun ca sunt o persoana prea agreabila, iar acest lucru poate displace multora… Se pare ca nici asa nu este bine!’’
“- In concluzie, cat considerati ca este optimism si cat este realism in toata abordarea pe care o aveti?”
“- Nu ma pricep la astfel de estimari, dar viata m-a invatat ca nu-mi foloseste la nimic sa ma mai plang si sa fiu nemultumita. Incerc sa fiu optimista cam 70% si realista cam 30%. Dumneavoastra cum ati putea aprecia/comenta tot ce v-am spus?”
“- Consider ca intreaga noastra discutie a fost o veritabila lectie de optimism. M-ati ajutat sa-mi reamintesc ceea ce a spus candva Constantin Brancusi “Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa vezi foarte departe”.”
Dupa ce ne-am despartit, am intrat in cel mai apropiat magazin de articole vestimentare si mi-am cumparat o esarfa de culoare roz. Uitasem cat de reconfortanta este aceasta culoare si ce efecte benefice poate avea asupra psihicului. Pesemne ca lectia pe care am primit-o de la acea doamna fusese asimilata, nu numai apreciata…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici